Search Box

vineri, 17 aprilie 2009

Suflet


Incearca sa iasa.. Nu reuseste.. E cuprins de singuratate si e confuz.. nu stie cum sa reactioneze.. In jurul lui simte doar caldura flacarilor.. s-au deschis rani adanci si ard fara oprire.. Simte pe obraji lacrimi fierbinti..Nu le poate stapani.. Isi ridica bratele, incearca sa iasa din tristetea ce-l inconjoara.. Ingenuncheaza.. se simte slabit.. simte ca i-a venit sfarsitul.. nu mai suporta.. Nimeni nu il ajuta.. Nimeni nu-i spune sa lupte.. Incearca sa strige.. isi aude ecoul cum se pierde departe.. dar nimeni nu-i raspunde.. il cuprinde disperarea.. incepe sa tremure.. simte de parca se imbolnaveste, de parca innebuneste de atata singuratate si atata durere.. incearca sa se calmeze.. isi acopera urechile cu palmele si inchide ochii, sfarsind siroaiele de lacrimi.. ramane asa.. isi curata mintea de ganduri... vrea sa uite totul.. si asteapta ca timpul sa-l vindece..

zambeste.. s-a indragostit din nou.. vede o mana intinsa si o voce cum il striga.. vede speranta.. si se agata, si ramane in bratele noii iubiri.. se alinta purtandu-si capul pe pieptul ei.. si sime inima iubirii cum bate pentru el.. se bucura.. iubeste..

miercuri, 15 aprilie 2009

Egoism



         "Si pe cea rosie si pe cea albastra!! Le vreau pe amandoua!!!" In zadar incearca sa-i explice..Nu poate avea ambele acadele..trebuie sa le imparta.. trebuie sa-i dea una surioarei ei mai mici..Strange cu putere pumnul, se incrunta si continua sa insiste. Daca vrea ambele acadele, ambele le va avea.. Nu este obligata sa-i dea una si ei.. Nici macar mama ei nu o poate obliga.. acadelele.. ea le-a tinut in mana.. Ce?! Le-a tinut degeaba.. Nu! Acum sunt ale ei.. si nimic si nimeni nu o va desparti de ele..  Incepe sa alerge.. Mama incearca sa o prinda.. Cea mica nu intelege nimic.. Priveste printre jucariile atarnate deasupra capului ei, prinse de carucior, la scena din fata ei.. Mama a prins-o.. o cearta.. O trage de codite.. Fata ramana bosumflata.."Acum..Da-mi acadelele!"...Dar nu i le da. Nu vrea! Sunt ale ei! Atat de multa nedreptate.. "Il chem pe tatal tau.".. Tresare. O, nu! Asta nu suna bine.. Se preface ca ii este rau.. incepe sa planga.. Nu merge! Nu merge..La naiba, nu merge.. A folosit de prea multe ori trucul asta.. Trebuie sa se gandeasca mai mult, dar nu mai are timp.. Off.. Iar au castigat.. Iar trebuie sa renunte... Dar pe care sa o dea..? ... Cea rosie ii place prea mult..Adora culoarea aceea inflacarata.. Pe de alta parte, acadeaua albastra are un gust delicios.. Pff.. Ce decizie grea.. Deja il vede pe tatal ei cum se apropie.. Ce sa faca!? Ce sa facaa? E prea greu.. Trece pe langa caruciorul fetitei si i le tranteste in fata, rostind printre dinti.. "te urasc, micuto!"..

Despartire...


Privea cum ploua. Era o noapte ingrozitoare.. O noapte care o ajuta sa fie cruda, nemiloasa si sa plece definitiv..O noapte care avea sa o insoteasca inapoi acasa.. O noapte care definea perfect despartirea lor.. Era ultima noapte cand il mai auzea..ultima noapte cand il mai vedea... Tresari cand usa se deschise brusc si in camera intra el. Incepu sa rada.. Nu se putea opri.. Radea cu pofta.. Ea il privea deloc uimita.. Se obisnuise.. Astepta sa se opreasca.. si intr-un tarziu intreba, desi intuise oricum raspunsul:

- De ce razi?

- Esti penibila! Stii ca nu poti sa pleci! Ma iubesti.. N-ai sa rezisti nicio zi acolo unde vrei sa pleci.

- Vom vedea. Nu te deranjeaza ca plec, nu-i asa?

- Deloc.

- Oricum nu simti nimic pentru mine..

- Tocmai.

- Si nu o sa-ti fie dor de mine..

- Normal ca nu.

- Atunci plec.

- Nu poti.

- ...

- Stiu ca nu poti.

- Crede-ma ca plec.

- Hai lasa-ma.. te si vad din nou venind si spunand "aveai dreptate"

- Crezi ca asa voi face?

- Asa vei face.

- De ce esti atat de sigur?

- Asa faci mereu.

- Si crezi ca asa va fi la nesfarsit.

- Asa va fi.

- Plec.

- Minti.

- Nu mint.. Nu te mai iubesc.

- Eu nu te mai iubeam demult..

- Stiu.

- Stii?

- Normal ca stiu.

- Bine.. Pleaca..

- Astept masina..

- Limuzina sau ce?

- Nu.. o masina..

- Cine vine?

- E un prieten.

- Un prieten..

- Da, doar un prieten..

- Da. Da. Nu mai insista.. Doar nu o sa fiu gelos.

- Nici nu imi imaginam asta.

...

- Unde-ti sunt lucrurile?

- Ti-am spus ca plec.

- Cu tot cu lucruri?..Haide... Lasa-le aici!.. Nu le mai purta dupa tine doar pentru o zi!

- ..

- Esti penibila...

- A venit.. haide, da-mi voie sa te imbratisez.. Imi va fi dor de tine!

- Stiaam eu ca te intorci.. Nu vreau sa te imbratisez.. Nici n-ai plecat si deja te gandesti sa te intorci..

- Nu ma gandesc sa ma intorc.. Trebuie sa plec.. Nu ma imbratisezi?

- Nici gand. Pleaca odata!

....

Privea prin sticla groasa in jos. O vedea cum se indreapta spre o masina neagra, cum isi pune mai intai valiza in spate si cum urca alaturi de prietenul ei.. "Da! Sigur! Pleaca definitiv! Sa o vad si pe asta!" ..

Prima noapte fara ea.. nu a fost prea rea.. Nu s-a simtit prea rau.. Era bine.. Nu ii era dor de ea.. Era pe balcon, sorbea din cafeaua amara si privea la drumul pe care plecase.. Avea aceeasi privire indiferenta..Nicio urma de disperare..

A doua noapte.. ramasese la fel de nepasator..

A treia noapte, a patra noapte, a cincea noapte.. si pierduse sirul.. Nu mai stia cate nopti au trecut de cand nu o vazuse... Tot nepasator.. Simtea o apasare in suflet, dar nu il ranea atat de tare..

Trecuse cam 3 luni.. era singur.. la fel de singur .. Era cu aceeasi ceasca.. dar o cafea mult mai amara.. O cafea care stergea dulcele vorbelor ei de demult.. Privea pe drumul pe care plecase.. Era ingrijorat.. Da, acum era ingrijorat... "Nu se poate sa fi plecat cu adevarat.. Ma minte.. E o gluma proasta.."

Zilele erau tot mai amare, tot mai lungi.. Era obisnuit sa o asculte mereu soptindu-i.. era obisnuit sa o simta mereu aproape in brate... era obisnuit ca ea sa il implore sa o stranga in brate.. Era obisnuit sa fie iubit... Dar nu era obisnuit sa iubeasca.. Nu era obisnuit sa sufere .. Atunci a inteles.. Prea tarziu a inteles.. a inteles cat de egoist a fost.. Iubire avusese.. dar niciodata nu daruise .. Poate doar la inceput.. O ranise si acum realiza ca avea mare nevoie de cuvintele ei..

Ea nu s-a mai intors ... niciodata ...

Ma pierzi..











Tu nu intelegi.. Nu intelegi ca nu va mai trece mult si voi trece pe langa tine de parca nici nu te-as cunoaste, de parca am uitat ca odata te-am iubit..Nu intelegi ca singurul care ma indeparteaza esti tu.. nu prietenii.. nu cei care ma urasc.. doar tu..Nu intelegi ca inima mea este pe cale sa elibereze locul pe care il aveai tu.. Nu intelegi ca am inceput incet-incet sa te scot din minte.. Nu intelegi ca din ochii mei indragostiti vor deveni niste ochi fara sentimente.. Ca privirea mea va fi indiferenta. Oare chiar crezi ca voi ramane sa te astept pana cand vei realiza ca intr-adevar ai nevoie de mine..?.. ai sa ma pierzi definitiv.. si cand vei vedea indiferenta mea, iti vei aminti cum am incercat sa te fac sa deschizi ochii.. Este usor sa imi dau seama ca nu esti fericit.. E vina ta ca ma pierzi din ce in ce mai mult.. Te-ai obisnuit sa iti tot scriu, sa te iubesc.. Te-ai gandit vreodata ca toate astea nu o sa se mai intample cand n-am sa mai simt nimic?.. Intelege ca ai sa ma pierzi.. Nu esti fericit. Eu incerc sa te fac sa zambesti, dupa raul pe care ti-l faci singur si tu incerci sa ma minti ca nu ai nevoie de mine. Poti sa negi..Dar eu stiu.. Tu nu esti fericit.. Raneste-ma in continuare..Ai sa ma pierzi..

luni, 13 aprilie 2009

Sa-ti povestesc..















Sa-ti povestesc ce am simtit atunci..
Eram in fata ta, iti zambeam si eram gata sa-ti spun atat de multe.. Cred ca incepusem sa tremur cand te-am auzit.. De fapt, incepuse sa-mi tremure chiar si privirea.. Si totusi continuam sa te privesc si sa insist.. Vroiam sa fug, sa nu te mai vad, si totusi vroiam sa raman. Cand m-am intors spre prietenii mei.. zambeau.. Nu stiau ce se intampla.. Cand am trecut pe langa ei plangand, fara sa pot sa le spun ceva, s-au speriat si au venit dupa mine..
Peste cateva minute eram pe o banca, asezata cu capul pe bratele ei... Nu pot sa spun cat timp am ramas acolo, pentru ca sincer nu ma interesa decat sa ma descarc.. Simteam cum se aduna lacrimi in sufletul meu si erau atat de multe, incat nu m-am putut opri atat de repede.. Ma uitam din cand in cand in sus, spre cer, spre crengile unui copac care in tot acel timp ma ascultase si numarase de cate ori soptisem "il urasc.."..Era liniste..ma uitam in gol..nu mai plangeam..nu ma gandeam la nimic.. Pur si simplu asteptam sa se intample ceva..Si atunci am auzit-o.. "Hai, Diana! Mobilizeaza-te! Nu merita nimic.. Hai sa mergem.." Si am plecat..
Acasa.. acasa m-am gandit sa dispar pentru cateva zile.. pentru ca daca incercam din nou sa vorbesc cu tine, probabil as fi spus cuvinte mult prea urate.. si as fi regretat.. In noaptea aceea nu am adormit de cat foarte tarziu.. Nici nu mai era noapte.. Eram in brate cu pisica mea..Ea venise.. Ma privea ingrijorata si a inceput sa scoata niste "cuvinte" sfasietoare.. imi mangaia fata, plimbandu-se cu capsorul ei mic.. Atunci am zambit prima oara dupa atatea lacrimi..Si am adormit.

Nu-ti doresc sa iti faca cineva asa ceva.. Nu-ti doresc sa te simti cum m-am simtit eu.. Nu vreau decat sa uit ce am simtit..

joi, 9 aprilie 2009

A murit...













          Stiu ca nu va veni nimeni.. Dar totusi am sa merg.. A murit si stiu ca nimeni nu stie, stiu ca nimeni nu va veni sa-i vada finalul..Eu am sa merg...Daca a fost a mea, desigur ca am sa merg.. dar unde e? Unde e ingropata?.. Cum sa stiu unde sa o gasesc daca nu mi-am dat seama atunci cand a murit.. Cum sa stiu daca e cu adevarat moarta, sau inca se zbate intre existenta si neexistenta? Eu cred ca a murit..dar cine stie.. poate sa reinvie peste noapte.. asa cum s-a si nascut intr-o singura noapte. Eu am sa merg sa-i vad finalul neinsotita. Am sa ajung la capataiul ei si peste tot va fi pustiu.. Nimeni nu stie ca a murit.. S-a intamplat atat de repede si nimeni nu stie ca a murit.. Nici macar eu nu stiu cand a murit.. M-am trezit ca nu mai este. Pur si simplu. M-am trezit fara ea. Am sa ma uit la ea.. si am sa ma intreb cum a putut sa cedeze.. ea.. atat de puternica era.. si atat de mult timp rezistase asteptarii.. dar acum, neasteptat a murit..s-a dus.. Nu sunt trista, poate doar dezamagita ca s-a terminat.. Special pentru moartea ei, mi-am luat pantofi negri, rochie neagra si o esarfa neagra.. nici nu stiu de ce mi-am acoperit fata cu ea.. doar nu am sa plang.. nu simt nimic.. ba da.. simt tristete ca va fi pustiu fara ea... si fericire ca nu am sa mai plang din vina ei.. Ma simt bine. Nu am sa plang.. Stand in fata ei, vazandu-i chipul ofilit, ochii uscati de lacrimi si pielea arsa.. am sa-mi iau adio fara sa plang.. cu o oarecare parere de rau, dar fara lacrimi.. Ultima lacrima din cauza ei a fost varsata de mult.. De atunci nu am mai plans.. Inca merg pe drumul unde e inmormantarea si in gandul meu doar niste cuvinte vorbesc.."A murit..a murit iubirea mea pentru el"..