Search Box

luni, 15 iunie 2009

Certuri [2]


***Imi pieptanam parul de 10 minute. Ma uitam in oglinda si nu-mi venea sa cred cat de fericita paream. Zambeam si vedeam in fata mea o fata care parea sa nu aiba nicio problema, nicio grija, nicio suparare. Am inceput sa privesc profund in ochii reflectati in oglinda, exact in pupile si vedeam cum se maresc, de parca eram o pisica curioasa, atenta, care abia vazuse un soricel. Am inceput sa rad. Ma intrebam daca asa il priveam si pe el si incepeam sa inteleg de ce era asa de speriat si niciodata nu vroia sa-mi vorbeasca uitandu-se la mine. Ma simteam vinovata, intr-un fel ma simteam chiar un monstru, care atunci cand te privea iti venea sa fugi, sa nu te mai intorci. Imi priveam in continuare ochii. De ce nu-mi puteam lua privirea de la ei habar nu aveam. Ma simteam de parca propria reflexie vroia sa ma atace. Si dintr-o data mi-am vazut cruzimea aparenta din ochi cum se topea in lacrimi. Si mi-am dat seama ca nu sunt deloc puternica, cum credeam. Ma intrebam care era motivul pentru care deseori ramaneam cu privirea in gol, cu ochii mari, speriati, gandindu-ma, pana cand cineva ma trezea la realitate intrebandu-ma daca sunt bine. Nici asta nu stiam. Am intrat in camera si ma uitam de parca nu-mi cunosteam locul. Mi-am luat jurnalul, l-am deschis si din el a cazut pentru a mia oara trandafirul uscat, pe care il ascunsesem de cateva luni printre foile scrise. M-am incruntat. "Nu! Azi n-am chef de amintiri!". L-am ascuns intr-un sertar si m-am gandit sa ies, cand telefonul a inceput sa sune.
- Gata! Stiu unde te duc azi!
Nu-i auzisem vocea de cateva saptamani. Era foarte entuziasmata si incantata sa-mi dezvaluie noua ei idee geniala.
- Unde?
- Mergem in urmarire generala!
- Ce?
- Mergem sa ne orientam!
- Nu inteleg.
- De fapt, eu merg cu tine. Tu trebuie sa te orientezi.
- Sa ma orientez? Sa ma orientez... cum sa ma orientez?
- Ti-am pregatit o lista foarte lunga. Nu-ti face griji, ii cunosc bine. Sunt de treaba.
- Ce? Cine?
- In 20 de minute sunt la tine. Imbraca-te frumos!
- Stai!...
Degeaba... inchisese deja. M-am gandit sa o sun din nou, dar am spus sa merg pe mana ei si pe nebuniile ei mult mai exagerate ca ale mele, dar care, sa recunosc, imi placeau.

***Era imbracata intr-o fusta albastra, scurta si cu o bluza foarte interesant croita, neagra. Pantofii ei aveau niste tocuri de cel putin 1 cm si asta m-a speriat foarte tare, pentru ca ea era deja foarte inalta... in comparatie cu mine.
- Esti nebuna? am intrebat-o.
- De ce?
- Parca ai fi nucul din fata blocului meu.
- SCUZA-MA?
- Hihi, adica vroiam sa spun ca esti exagerat de inalta.
- Si eu ce sa-ti spun? Ma simt de parca merg cu fetita mea la plimbare.
- Eu sunt mai micuta si mai simpatica ca tine, i-am spus privind-o ironic.
- Da. Un bebe. Te potrivesti cu...
S-a oprit. A ramas putin incremenita, de parca facuse un juramant solemn, pe care era pe cale sa-l incalce.
- Deci... sa-ti spun unde mergem.
- Ce-i cu lista asta?
I-am luat-o din mana, am inceput sa citesc, dar n-am inteles nimic, pentru ca in secunda urmatoare si-o recuperase.
- Las-o! Iti explic eu.
Am iesit in centru. Mergeam prin parcul central, iar cand ma vedea uitandu-ma atenta prin jur, cautand pe cineva, imi spunea:
- Acum iti spun, dar daca esti atenta.
- Sunt... ii spuneam mereu cu privirea la fel de pierduta.
- Uita-te la mine!
- Gata, gata! radeam, dar o priveam cum se enervase.
- Iti spun descrieri si tu imi spui daca iti convin sau nu.
- Descrieri?
- De...
- Baieti?
- Exact, draga.
- NU! IN NICIUN CAZ! NU MA INTERESEAZA! DE CATE ORI SA-TI SPUN? CHIAR NU MA AJUTI ASA!
- VREI SA PIERZI INCA 3 ANI DEGEABA, CREZAND CA VEI REZOLVA CEVA?
Ma simteam inofensiva. O priveam speriata. Nu indrazneam sa mai spun nimic. Am lasat capul in jos si m-am bosumflat.
- Intelege ca vreau sa te ajut. Ai nevoie de cineva mai... mare.
- Cum ar fi?
- Cum ar fi cu 2 ani mai mare.
- De ce?
- Pentru ca ei gandesc la fel ca noi.
- Nu toti.
- Nu toti, dar cei pe care i-am ales eu, da!
- Bine.
- Deci, ma asculti da?
- Da.
- Fii atenta, am scris mai intai ochii pentru ca astia te intereseaza pe tine.
- Foarte dragut.
- Deci... ce zici de unul cu ochii verzi, inalt...
- Cat de inalt?
- 1, 80.
- Glumeeesti?
- Bine, asta nu-i bun.
- Deloc.
- Dar ochi albastri, 1,50 si...
- Asta e prea mic.
- Off!
- E mai mic ca mine. Iti bati cumva joc?
- Ok, ok... Dar ochi caprui, 1,68, roscat...
- Urasc ochii caprui.
- Aha. Te cred.
"Ar fi fost perfect daca nu era roscat."
- Vorbesc serios.
- Bine. Ce zici de ochi negri?
- Sunt preferatii mei!
- Stiam!
- Deci, ochi negri...
- Nu am niciunul cu ochi negri...
- Mda, multumesc.
- Ochi verzi spre albastru, inalt..
...

***Trecuse deja 2 ore si eu refuzasem cred ca mai mult de 30 de baieti. Eram pe o terasa si ma
uitam in bautura racoritoare, portocalie.
- M-am saturat! Cate pretentii pe capul tau!
- Ti-am zis de la inceput ca degeaba.
- Ok. Ok. Ce zici de ochi caprui, scund, dar putin mai inalt ca tine, parul negru, negru, negru, dupa descrierea ta si un comportament de copil micut, dragalas dupa cum spui tu, dar un
comportament de nesimtit, imbecil, dupa cum te asigur eu?
Imi venea sa ii torn sucul in cap. In primele secunde nu credeam ca sunt in stare, dar mai apoi ii priveam expresia mirata, dar furioasa in acelasi timp, cum se ascundea pe sub siroaie lichide, portocalii din bautura mea. Parul ii devenise lipicios. Eram si eu mirata de ce facusem, dar nu m-am gandit nicio clipa sa las sa se vada asta:
- M-ai ajutat mult azi!
-...
I-am aruncat o ultima privire plina de dezamagire si am plecat. Mergeam pe strada singura si ma gandeam daca sa ma intorc acasa. Nu aveam niciun chef sa stau inchisa in casa. Era abia 18:30. Ea... normal. Aveam nevoie de prietenia ei mai mult ca niciodata. Cu ea nu ma certasem in viata mea. Am sunat-o:
- Hei, am spus cu o voce plina de tristete.
- Salut! Dar ce ai patit? S-a intamplat ceva?
- Esti acasa?
- Da.
- Vin spre tine.
- Bine, in cat timp ajungi?
- In 10 minute sunt in fata blocului tau.
- Te astept.

***Am imbratisat-o puternic. Tacea.
- Nu mai pot.
- Ai spus asta de o mie de ori. Dar eu te vad tot mai in forta in fiecare zi.
- Ti se pare asta si acum?
- Acum nu. Ce ai patit?
- Nu, chiar nu vreau sa povestesc. Hai sa ne plimbam.
- Hai putin pe langa scoala, vreau sa vad daca e cineva.
- Hai...
Eram in fata scolii. Nu intelegeam cum puteau niste elevi sa stea in cladirea aceea. Mi se parea ca este mai veche decat... ma rog, foarte veche si vai de capul ei. Treceam prin fata portii care ducea spre teren. M-am oprit speriata:
- Stai, opreste-te!
- De ce?
Il vedeam. Era cu foarte multi prieteni si mergeau spre terenul de baschet. Era foarte vesel. Radea. Am zambit. L-am mai privit asa cateva secunde pana ce a sarit la gatul unei fete din grup si a imbratisat-o. Fata l-a impins. El a incercat sa o ia de mana. Ea l-a batut usor cu palma peste spate. A inceput sa rada si l-am auzit tipand "Ce dai tu, ce dai?".
- El e?
- Da.
- Si de ce ai zis sa ne oprim? Hai la el.
M-am uitat la ea de parca nu era in toate mintile.
- Nu vezi ca are companie?
A dat ochii peste cap si a continuat:
- Se joaca!
- Da. Cu mine.
- Nu cu tine. Cu aia.
- Hai sa plecam.
- Eu il strig.
A alergat spre ei. Am prins-o de mana suparata:
- Te rog, nu te prefa si tu ca stii ce e mai bine pentru mine.
A mutit. Dupa multe rugaminti, am convins-o sa plecam cat mai reoede, inainte sa ne vada cineva.

***
- Jur ca nu te inteleg.
- Ce vroiai sa fac?
- Sa te duci sa stai cu el.
- Tu nu intelegi. Legatura asta dintre mine si el nu e ca relatia dintre tine si...
- Cum adica? Nici eu nu sunt impreuna cu el, dar...
- Dar vorbiti si iesiti in fiecare zi.
- Ati putea sa faceti si voi acelasi lucru.
- Ba nu. Nu am putea. Incearca sa intelegi! Tie ti-e usor sa-l suni sau sa te intalnesti cu el, pentru ca faceti asta in fiecare zi. La mine nu e la fel.
- La tine e mai bine. Tu macar ai fost cu el.
- Da, cum sa nu.
- Suna-l si zii ca esti aici!
- Nu mai stiu cum sa-ti explic...
- Ce fraiera esti!
- ASCULTA-MA! NU AM MAI VORBIT CU EL DE LUNI INTREGI! BA CHIAR AM INCEPUT SA NE INJURAM!
- Vorbeste mai incet!
- Chiar crezi ca sunt in stare sa ma pun in situatia penibila de a ma duce la el si ai spune "salut ce faci, toate bune si frumoase, te iubesc" cand eu cu el nu mai am nicio treaba?
- Il iubesti!
- De unde stii?
- Ce incerci sa imi spui? Incerci cumva sa ma minti?
-Nu... Dar nu pot dupa toate astea sa vorbesc despre "noi" pentru ca ... chiar nu mai exista nimic...
- Si vrei sa uiti de el?
- Da...
- Ai incercat si ai vazut ca nu poti.
- Dar...
- Dar ce? Situatia voastra nu e deloc atat de dificila. Voi o faceti dificila.
- El o face dificila.
- Acum dai vina pe el...
- Ma cunosti. M-as duce la el chiar acum sa-i spun sa terminam cu prostiile astea, sa fie totul bine si sa ne impacam. M-as duce, daca nu as sti cum ar reactiona...
- Cum ar reactiona?
- Ar nega ca ma iubeste sau ca ii e dor de mine. Cred ca tot ce vrea este sa-l las in pace.
- L-am vazut cum se uita la tine.
- Cum se uita?
- Ca un indragostit...
- Termina!
- Crede-ma! Am crezut ca expresia aceea a fetei de indragostit este numai in filme, dar mi-am dat seama ca nu.
- Bine, sa spunem ca ma iubeste. Si? Ce am rezolvat?
- Stii ca nu te va respinge.
- Ba da... Off, nici eu nu inteleg de ce se comporta asa, dar crede-ma ca asa ar reactiona.
- Inseamna ca e mai nebun ca tine.
- Poate e speriat.
- Speriat? Speriat de cine? De tine?
- De iubire.
- Gataa! Stop! Devii sentimentala... ce-ar fi sa urci sa bem o ciocolata calda, dupa care poti sa mergi acasa sa scrii poezii... Haide, haide... Stiu ca asta vrei.
Am inceput sa rad. M-a impins prieteneste:
- Veeeezi ca stiu!!?
- Nebuno!
- Cine vorbeste!!!
Si am urcat.

Un comentariu:

  1. scuze ca sunt offtopic :)
    Arunca o privire si aici : http://schoolgirlswardrobe.blogspot.com/

    Poate gasesti ceva pe gustul tau.:)
    Multumesc.
    PS.Daca doresti sa facem schimb de linkuri,anunta-ma, te rog, prin email.

    RăspundețiȘtergere