Search Box

sâmbătă, 13 iunie 2009

Departe de oras. [1]


***Ciocolata calda nu mai avea acelasi gust. Priveam lichidul negricios, acoperit de umbre de spuma si ma gandeam... Am mai pus zahar. Bilutele albe se topeau repede si faceau ciocolata mai gretoasa decat era. Faceam ochii mari cand aburii se inghesuiau parca sa-mi acopere chipul...
- Ce faci?
Am tresarit.
- Hei, bine! Ma... gandeam.
- La ce?
- La nimic.
- Oare de ce te-am intrebat!? Parca n-as sti.
Am privit-o cu drag si am zambit.
- Daca vrei, pot sa...
- Nu..
- Bine.
- Chiar nu mai conteaza.
- Off..
- Scuza-ma, dar sunt obosita. Ma duc in camera.
- Esti sigura.
- Hmm... da... da, sunt sigura.

***Ma invarteam de ore bune in cearceafurile albe si nu puteam nici macar un minut sa stau cu ochii inchisi. Era liniste. Mi-am ridicat iar privirea spre peretele acoperit cu stelute artificiale si am oftat. Un of adanc, pe care il simteam cum tremura, mergand prin mine si ma facea sa ma gandesc din nou, sa-mi amintesc din nou... ameteam si... "Stiu, dar mi-e frica... Mi-e frica sa nu ma trezesc ca m-ai dat la o parte..." .... "Nu se poate! Nu am sa te dau la o parte!"
- NUU, nu ai sa ma dai la o parte!!!??? Nu m-ai dat la o parte, doar asa un pic! Dar stii ceva? M-am saturat, ba! M-am saturat, pe bune. Nu mai suport cuvintele astea scoase dintr-un cap necopt, de un imatur care nici macar nu stie cat de importante sunt niste cuvinte si...
- Cu cine vorbesti?
- Hm? C-Cand ai intrat aici?
- Cand te-am auzit tipand. Ai intrat in vreo criza?
- Haha... foarte amuzant. Nu. Doar m-am enervat.
- Ce nebuna esti...
- Te roog, nu mai imi spune asta.
- De ce?
- Asa.
- Dar... radeai si sareai in sus cand iti spuneam asta. Iti placea.
- Nu mai imi place.
- De ce?
- Asa.
Cand mi-am vazut prietena putin deranjata de neincrederea mea in ea, am intrebat-o:
- Ma crezi... dusa?
- Da.
Nu-mi picase bine. M-am intristat.
- Adica... nebuna pe bune?
- Da.
- Sunt dilita? Sunt proasta? Sunt dusa de-a binelea?
Imi venea sa plang. Ma obisnuisem cu sinceritatea ei, uneori putin dureroasa, dar acum chiar ma simteam neinteleasa de nimeni. M-am ridicat din pat, am trecut pe langa ea si am vrut sa ies...
- Nu esti proasta.
M-am intors.
- Esti chiar foarte desteapta.
Am ramas pe loc nesigura de ce urma sa spuna.
- Si nebunia ta... este amuzanta. Nu esti dintr-un spital de nebuni. Din cate stiu eu nu ai incercat sa te sinucizi, sau sa omori pe cineva. Nebunia ta se limiteaza la sarit in sus, cantat pe strada, urland foarte tare cand te enervezi, cateodata se mai trezeste omul si cu cate o palma de la tine. Ti-a zis cumva el ceva?
- Pai...
- Ti-a zis deci.
- Da.
- E un prost.
- De ce spui?
- Sunt convinsa ca ti-a spus asta doar pentru ca tu te dezlantui total cand e vorba de sentimente.
- Crezi?
- Stii ce? Eu cred ca ar trebui sa te mai inchizi putin. Sa fii mai rece.
- Nu pot.
- Ba poti.
- ...
- Gandeste-te la toate lucrurile urate pe care le-a facut. Iti mai vine sa-l imbratisezi? Sa-i spui ca il iubesti?
- Doamne, nu!
- Sa te gandesti asa, cand il vezi.
- NU!
- De ce?
- Imi va spune ca sunt nebuna!
- De ce?
- Pentru ca o sa-mi vina sa-l strang de gat!
- Mda, ce spuneam.. Te dezlantui total.
Radeam. Avea dreptate. Nu era vina mea. Era numai vina lui. El gresea. El nu stia cum sa-mi raspunda, nu eu.

***Ca prin vis auzeam cum imi suna telefonul pe noptiera de langa usa. "Suna. Nu-mi pasa. Nu ma misc eu pana acolo". Suna insistent. "Daca nu tace in 10 secunde, sa se duca undeva ala care suna". Continua sa sune. "Off, la naiba!". M-am invartit spre marginea patului. Am cazut incalcita cu picioarele prin cearceafuri. Ma tineam cu o mana de perna. Am oftat nervos. "Acum e acum!" Si m-am trezit in picioare blestemand. Mergeam fara nicio tragere de inima. Am pus mana pe telefon. S-a oprit. Nu mai suna. "Ce noroc plin de ghinion pe capul meu!". Din nou suna. "Ah, sau poate nu."
- Da!?
- Fata, te-am trezit???
Sigur, era ea. Ma intrebase foarte ingrijorata, dar in acelasi timp parea nerabdatoare sa imi spuna ceva. M-am gandit sa nu mai lungesc suspansul.
- Nu, stai calma! Ce faci?
- Te-am sunat sa-ti spun ca l-am vazut.
- Unde? Cand?
- Azi. A trecut prin fata blocului meu.
- Cat e ceasul?
- 9. De ce?
- Ce cauta la ora asta prin oras?
- Nu stiu.
- Ok, ok! Pai zi-mi!
- CE?
- HAAI FATAA!! Stii intrebarile mele. Era singur?
- Da.
- Si era trist sau vesel?
- Era trist. Era...
- Ganditor?
- DA. EXACT!
- Si in ce parte mergea?
- Nu mergea.
- Cum nu mergea?!
- Astepta.
- O fata?
- NU.
- Atunci?
- L-am vazut urcandu-se intr-o masina.
- Si unde s-a dus?
- Chiar crezi ca am iesit din casa in pijamale sa-l urmaresc pe protejatul tau?
A inceput sa rada.
- TREBUIA SA IESI!
- Vai tu!!!
Am inceput sa radem. Era bine. Deci deocamdata stiam cam pe unde era.
- Bine, merci!
- Noo problemaa gagica!
- Vaai nu te mai stramba!
-Bine, bine. PA!
- Pa.

***Ma uitam in castron. Nu stiu de ce, dar in dimineata aceea, mi se pareau foarte amuzante miscarile cerealelor prin lapte.
- De ce razi?
- Ma gandeam.
- Si razi? Stai ca nu e in regula.
- Nu rad. Zambesc.
- Daca nu ma insel... El te-a sunat?
- Te inseli.
- Atunci ce ai?
- Nimic. Plecam azi?
- Da. Te-ai saturat de munte?
- Nu chiar.
- Atunci ti-e dor...
M-am inrosit.
- Da...
- Stiam eu.
- Ia taci! Apropo de dor, nu mai ocoli si spune-mi ce ti-a mai facut mister "bebe2"!?!
S-a intristat.
- Nu mai suport. Sta toata ziua cu aia si...
- Si apoi trage de tine?
- Da. Nu-l inteleg.
- Stii ce cred eu. Ca amandoi sunt vai de capul lor. Eu cred ca nu stiu ce vor.
- Pai... Se poate. Ai dreptate, chiar sunt imaturi si acum pe bune... Sa vezi ce a facut...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu