Search Box

joi, 30 iulie 2009

Scrisoarea unei visătoare





Dragă gândule,

...stau închisă într-un spaţiu fără aer şi nu pot vedea nimic. E beznă. Am aprins acum o lumânare. Am încercat să nu inspir fumul, dar a intrat singur prin mine. M-a  ameţit pentru o secundă. Acum sunt bine. Mă simt îngreunată de zdrenţele de pe mine. Mă simt de  parcă îmi sufocă trupul. El oare nu respiră? Acum, fără ele, mi-e frig. Nu-mi pasă. Pielea îmi
tremură. Cred că de bucurie. Mă aşez pe pat şi îmi întorc privirea. Văd pe peretele de lângă mine ... nu ştiu dacă e om. Se pare că e o fată. Mă priveşte speriată. Mă întreabă cine e.  Eu sunt. Privesc în oglindă. Sunt eu  şi totuşi... sunt om? De ce sunt fată? De ce nu sunt băiat? De ce am mâini şi picioare şi un  gând care mereu mă cuprinde  şi mă face să sfârşesc plângând. Nu ştiu. Vreau să plâng, dar nu ştiu de ce.  Când rămân singură, mi se face frică. Ştiu că am să înnebunesc odată dacă voi mai rămâne pierdută în singurătate. Sigur voi face o nebunie. De fapt, cred că azi voi face nebunia, pentru că m-am ridicat. Am ieşit afară. Toată lumea mă priveşte ciudat, poate din cauză că nu port nicio bluză şi nicio pereche de pantaloni. Toţi poartă. Eu nu. Dar oare se simt ei ca mine. Acum, nu ştiu cum se face, dar sunt în vârful unui munte. Calc cu picioarele goale, în zăpadă. În jos văd cerul, iar deasupra mea... nimic. Sau poate paradisul seamănă cu un nimic? Poate noi nu vedem paradisul decât după moarte. Poate am trecut de mii de ori prin paradis şi nu l-am putut vedea. Mă simt atât de liberă. Mă ridic pe vârfuri şi aştept ca vântul să mă împingă. Nu, nu voi muri. Ştiu asta. Mă îmbrăţişează libertatea. Cad... de fapt... cred că plutesc... Am simţit pe obraz, acum câteva secude, sărutul unui nor. Acum simt de parcă m-a invitat la dans un înger. Vreau să-i accept invitaţia. Întind mâna şi simt două degete fine, apoi parcă somnul mă cuprinde. Acum cred că dorm. Nu aud şi nu văd nimic...
...părul meu e ud. Am scos acum capul afară din apa rece. Cred că valurile au avut grijă să mă prindă. Ştiam că nu voi muri. Acum merg pe stradă. Nu e nicio maşină. Merg fără să-mi bată inima speriată. Închid ochii şi încerc să alerg din ce în ce mai tare. Nu văd unde. Pe marginea străzii sunt copaci. Alerg până nu-mi mai simt picioarele. Nu sunt obosită. Zâmbesc îndreptându-mă... nu ştiu unde... aud un sunet asurzitor în faţa mea. Acum sunt doar o adiere. Deschid ochii şi-mi văd genele înecate în sânge. Cred că... sunt pe moarte. Deşi, în mine, inima bate puternic. Acum sunt conştientă că visarea înseamnă şi uitare. Acum începe să-mi pară rău că am vrut doar să simt gustul libertăţii. Am uitat că trăiam pentru cineva. Am uitat că iubeam. Am uitat că aveam o existenţă. Acum implor cerul să nu mă ia încă acolo, sus. Acum regret toată prostia mea de acum câteva minute. Acum mi se face dor de viaţă. Acum... tremur de frică şi plâng, rugându-mă să nu plec. Să mai rămân...
...m-am trezit astăzi. Nu ştiu dacă am murit, sau trăiesc. Palmele îmi sunt reci şi port pe mine numai fiinţa mea. Nu pot vedea. Cred că nu am ochi. Nu simt nimic care să-mi îngreuneze chipul. Nu pot mirosi, nu pot auzi. Simt doar o prezenţă ciudată lângă mine. Poate sunt doar eu. Sau poate nu, poate... Da, recunosc. Sunt speriată. Acum îmi aud ecoul de acum o veşnicie, când spuneam doar..."Iartă-mă!". Oare sunt în iad? Oare atât de pustiu e după moarte? Nu văd absolut nimic. Sunt înţepenită. Nu, nu mai vreau libertate. Vreau să mă strângă cineva în braţe şi să-mi spună că nu-mi dă voie să ies din casă noaptea, pentru că e periculos. Vreau să plâng plină de naivitate, crezând că tot ce se face, se face împotriva mea. Trăiesc? Am murit? De ce nu pot să plâng?
...Trăiesc, visând. Îţi mulţumesc, gândul meu visător, care mi-ai adus un coşmar într-un vis. Doar un coşmar. Deschid ochii. Sunt la geam. Şi privesc norii. Încă mă întreb ce e dincolo de ei. Încă sunt o visătoare, care tot ce vrea acum e să spună tuturor că îi iubeşte. Şi că-şi iubeşte viaţa şi libertatea...limitată şi deloc periculoasă.


                                                                            Pupici, eu
                                                                                                 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu