Search Box

sâmbătă, 29 august 2009

Meditare






















            
        Ţin pe birou o lumânare mare, roşie, pe care o aprind în fiecare seară. E ciudat că a rezistat aici, de mai mult de un an.  Câteodată, când o reaprind, îi privesc viaţa. Pentru mine, viaţa unei lumânări este flacăra ei. Când flacăra se stinge, ea moare, cel puţin pentru câteva ore. Apoi, seara, va reînvia. Şi când o privesc, pot să văd încă, prin ceara topită urma unui chibrit ars, scăpat acolo acum mult timp. Mă gândesc că, aşa cum a rămas prins acolo chibritul, aşa rămân şi amintirile noastre în noi, aşa rămâne şi amintirea fiecărei veri, pierdute afară, cu prietenii, sau dimpotrivă...
          Siincer? Mi-e dor de iarnă. Aşa cum iarna mi-e dor de primăvară şi de vară, acum mi-e dor de iarnă. Mi-e dor de nopţile în care stăteam cu geamul deschis, cu ceaşca de ciocolată caldă în mână şi mă gândeam la el, mă gândeam la mine, mă gândeam la ce a fost şi ce aş fi vrut să fie, mă gândeam la ce ar mai putea fi. Zâmbeam doar pentru că visam cum ar putea fi. Simplul fapt că îmi imaginam cât de bine ne-ar fi fost, mă făcea fericită, cel puţin, pe moment. Mă gândeam că, dacă aş fi ştiut înainte cât de fragilă este iubirea, sau mai bine zis o inimă îndrăgostită, aş fi fost mai atentă..
.dar toate astea nu mai contau acum.

Un comentariu:

  1. De ce oare e asa de mica bucata de hartie pe care scrie fericire? Poate pentru ca nu are dimensiuni in ochii nostrii. Ea sta in clipa de fata. Uneori insa, trecem pe langa ea atat de repede, ca nici nu ne dam seama ca exista, desi se afla peste tot.

    RăspundețiȘtergere