Search Box

duminică, 23 august 2009

Parcă ea ştia totul...




Nisipul acelei mări străine, îmi înţepa tălpile. Vântul parcă bătea chiar şi prin ea, sub ea. Deşi palmele de apă îmi acopereau urechile, parcă auzeam o voce ciudată, nu ca cea a unui om. O simţeam de gheaţă, apoi parcă se topea glasul ei când mă ridicam. Pielea îmi era posedată de adierile acelea necunoscute, de sarea apei şi parcă nu vroia să iasă din valuri.  Am încercat o clipă să povestesc de viaţa mea şi parcă ea ştia totul, toate visele şi trăirile mele. Cunoştea fiecare lacrimă şi fiecare secundă în care zâmbisem. Ştia ce-mi doresc şi ce urăsc. Ştia temerile mele. Ştia când bătăile inimii mele fuseseră foarte puternice şi cunoştea şi cauza. Şi am închis ochii, rămasă întinsă în picăturile de nisip. Am adormit. Ţin minte cum aerul m-a înecat până ce ajunsesem să nu mai fiu conştientă la ce mă gândesc, la ce visez. În trei minute de somn ameţitor parcă mi-am revăzut toate nopţile în care suferisem, iar apoi toate clipele de fericire. Auzeam înăuntrul meu ecouri ciudate, suspine amare, strigăte, iar apoi râsete, mărturisiri, amintiri, iubiri... şi m-am trezit cu propria-mi voce în gând. M-am întors să plec şi parcă mare formase un lanţ ciudat de voci care mă chemau. Apoi o stranie mărturisire tremura printre valuri. "Ai mai fost aici..."


Am mai fost acolo într-un vis. Am mai fost acolo când îmi doream să nu mai văd pe nimeni. Am mai fost acolo când n-am ştiut unde merg. Am mai fost...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu