Search Box

vineri, 4 septembrie 2009

Să ne jucăm de-a: eu vă spun şi voi mă credeţi!











                                Aşa îmi trebuie. Aşa îmi trebuie dacă-mi deschid inima la orice tâmpită. Aşa îmi trebuie, până o să învăţ să tac naibii din gură. Aşa îmi trebuie dacă cred în prietenia oricui. Aşa îmi trebuie.
Mai întâi am ascultat-o. Orice minciună e frumoasă la început, nu-i aşa? Dar, orice minciună intenţionată, devine oribilă pentru sufletul tău, mai apoi, ştiai? Mai întâi, aşteaptă să prinzi încredere, apoi fără să-ţi dai seama, pentru că eşti cu capul în nori, te izbeşte cu minciuni mizerabile. De ce? Nu trebuie să existe un motiv neapărat. Pur şi simplu, nu poate să fie bine. Trebuie să existe cineva care să te mintă, cineva care să te facă să suferi. Asta va fi întodeauna. De ce trebuie să crezi toate aceste "vrăjeli", dacă în inima ta se aude ecoul gândului tău foarte limpede "MINTE". De ce? Unii ar numi-o simplu "prostie", alţii ar numi-o mai bine "naivitate". Eu ştiu că motivul meu n-ar fi niciunul din acestea două. Motivul meu e simplu. Niciodată n-am crezut că poate să fie totul bine. Mereu m-am gândit că trebuie să fie ceva şi în neregulă. De aceea mai repede îmi atrăgeau atenţia "mizeriile" decât "dulcegăriile". Nu, nu cred că pot fi numită pesimistă, dar nici nu exclud total această însuşire din caracterizarea mea.  Deci, eu credeam totul, totul, totul ... tot ce auzeam rău despre el, totul credeam. Tot ce îmi spunea, tot credeam. Preferam să-i cer să-mi spună "veştile proste", decât să aud "veşile bune". De fapt, nu exista nicio veste, nici bună, nici rea. Mi-am dat şi eu seama. Totul era inventat. Mi-am dat seama pentru că acum două nopţi, mi-am pus o întrebare, pe care nu mi-o pusesem niciodată până acum: "De ce m-ar ajuta ea? De ce ar fi ea atât de drăguţă şi cel mai important, de unde să ştie ea toate detaliile astea oribile despre el?" şi noaptea aceea s-a terminat prin răspunsul meu simplu. "Nu. Asta cu prietenia dintre ea şi el nu o mai înghit." M-am gândit. Din puţinul timp petrecut amândoi, oare chiar nu-mi puteam da seama dacă era sau nu în stare să facă ce îmi povestise ea. Şi am sărit în sus. "Niciodată. Imposibil. El să facă asta. Niciodată.", iar după noaptea aceea am văzut din alt punct de vedere cum stăteau lucrurile. O ascultam cu altă intenţie, deşi cu aceeaşi curiozitate, de data aceasta prefăcută, normal. Da. Erau minciuni peste minciuni, spuse cine ştie de ce. Apoi, am rămas, la un moment dat speriată în mijlocul camerei. "Dacă mie mi-a spus asemenea invenţii... oare... lui..." Asta era mult mai grav. Dacă ea vorbea şi cu el, era clar. Oare el câte minciuni despre mine înghiţise. Speram că el ştia mai bine decât mine, să nu aplece urechea la tot. Şi, din câte îmi aminteam, ştia. Dar dacă ea reuşise să-l convingă, cu seninătatea feţei, atunci când minţea? Mă gândeam serios să mă îmbrac şi să mă duc să vorbesc cu el. Nu. La urma urmei, aş fi părut prea agitată şi ar fi putut crede că nu vreau ca ea să mă divulge. Şi asta ar fi fost în avantajul ei, bine-nţeles. Aşa că m-am calmat şi mi-am zis. "Măcar de data asta să am încredere în el şi nu în alţii."... Am pus mâna pe telefon.Vroiam să încep să povestesc totul unei adevărate prietene. Dar, dacă nici ea nu era o adevărată prietenă? Am sunat-o totuşi, evitând subiectul. Am vorbit, am vorbit şi m-am mirat singură de cât de bine puteam să mă blindez. Aşa mi-a trebuit, până am învăţat să tac naibii din gură. Şi încă mai există riscul să deschid subiectul, pentru că simt că explodez, dacă nu vorbesc.  Măcar m-am descărcat pe aici. Măcar mi-a trecut cât de cât. Măcar acum îmi dau seama că avea partea lui de dreptate, când spunea ce spunea. Măcar am recunoscut. Măcar acum mi-am scos toate minciunile jalnice din inimă.
P.S. aş bate-o, dar nu merită efortul. Nu credeţi?

2 comentarii:

  1. Îmi cer iertare că nu fac referire la articolul postat şi cer permisiunea de a vă face o invitaţie la a vă expune părerea despre ce înseamnă prietenia şi ce este un prieten. Pentru o mai bună provocare, reamintesc ceea ce spunea Napoleon Bonaparte şi anume că ,,Nu există prieteni ci doar momente de prietenie..." Vă aştept cu mare drag aici, la Psalmdedor.

    PS, Imaginea e superbă!

    RăspundețiȘtergere
  2. hai sa-ti spun si eu ceva, iar tu trebuie sa ma crezi pe cuvant. Schimba te rog frumos culoarea ca m-am ales cu o durere de ochi dupa ce am citit 5 randuri din postare

    RăspundețiȘtergere