Search Box

sâmbătă, 14 noiembrie 2009

Secunde


          Un moment ciudat va fi atunci cand iti vei da seama ca nu mai esti tu, ca traiesti in trupul tau, dar nu mai simti si nu mai gandesti ceea ce gandeai de mult. Nu stii daca reflexia din oglinda esti cu adevarat tu, sau daca trebuie sa faci o schimbare majora pentru a arata cum te simti in interior. E simplu: te poti simti implinit, o persoana deosebita, demna de toate laudele, sau te poti simti ca dracu' in mijlocul unei multimi care te desconsidera si iti "freaca" palme peste cap... si tot ce poti tu sa spui este "auci" si chiar si asta o spui in gand pentru ca esti total lipsit de increderea in tine. Sunt doua stari pe care toti, fara nicio exceptie, intr-un timp foarte scurt, sau foarte lung, le veti simti pe rand. Si asta pentru ca facem alegeri exceptionale pentru viata noastra, sau dimpotriva, greseli fatale, care ne costa cu dobanda inzecita.
Secundele sunt cele mai lungi... mai lungi decat anii, lunile, zilele, orele sau minutele. Nu sunt durabile, nu la asta ma refeream. Dar intr-o secunda ti se implineste un vis, la fel cum intr-o secunda poti sa pierzi persoane dragi. Asa cum in ani intregi nu iubesti, asa intr-o secunda poti sa intri pe usa unui liceu (eu abia astept sa ajung acolo) si sa dai nas in nas cu "cineva".
Ma simt de parca mi-am pierdut "harul" de a face pe inocenta. Ma simt de parca... am anumite obligatii... fata de mine. Imi place, dar parca uneori imi doresc doar o cana cu lapte si sa merg pe aleea marginita de stejari, prin ploaia de frunze, spre foisorul in care visam la ce as putea trai... Acum realizez ca desi credeam ca voi ramane mereu o copila, intr-o secunda dorul acestei imaturitati s-a asternut in mine, parca intr-un suflet nou... N-ar fi trebuit sa transform secundele in ore in care am pierdut toate sa
nsele de a ma bucura... de sentimente copilaresti.

joi, 5 noiembrie 2009

Gânduri de noiembrie


          Aş putea să jur că n-am mai simţit un sentiment mai puternic de libertate ca acesta. A patra zi de noiembrie e înzăpezită aici... azi noapte mă trezeam din două în două ore doar ca să deschid geamul şi să simt din nou aerul curat, rece. Şi mă uitam la cer şi mi-am dat seama că nimic nu mă conduce, că hotărârile mele vor fi doar ale mele şi că nu depind de nimeni.
Mi se întâmplă foarte des, în ultimul timp, când merg singură pe stradă, să simt în paşii mei dorinţa de a arăta siguranţă. Uneori, când  trec pe lângă cineva, instinctul de a-l fixa cu privirea îmi dă senzaţia că am început să înţeleg care este frontul meu şi frontul celorlalţi şi că e foarte uşor să ajungi de partea cealaltă din naivitate.
De câteva săptămni bune, mai precis de la "evenimentul" care m-a marcat şi m-a făcut să vreau (v-am mai povestit câte ceva în octombrie despre asta), nu-mi mai pot găsi cuvintele şi azi mi-am dat seama de ce. Pentru că înăuntrul meu, răspunsul la întrebarea "What's next?" încă nu a venit. Nu am o claritate a ceea ce ar trebui să fac mai departe. Să aştept mi se pare cel mai comod lucru şi totuşi este cel mai bun. Este foarte uşor ca viitorul tău să ţi-l construiască timpul, dar de data asta nu o să las o întâmplare să meargă prea departe. Cred că de data asta o să fiu mai selectivă ca niciodată şi asta doar pentru binele meu. Şi nu e egoism. Adevărul e că la mine m-am gândit cel mai puţin în zilele cu pricina.
Orice ar spune lumea despre cutare sau cutare, ştiu sigur că oamenii perfecţi nu există. Mi-am dat seama că uneori persoanele pe care le crezi perfecte sunt doar încărcate de calităţi din imaginaţia ta, pentru că asa vrei tu să fie, ori din cauză că optimismul te face să vezi o persoană cu mult mai multe aspecte "drăguţe" decât are în realitate.
Eu mereu m-am considerat o persoană deschisă care spune cu toată sinceritatea totul. Aş fi în stare să povestesc şi unei persoane străine toată viaţa mea, dacă aceasta ar fi interesată şi normal că toate astea sunt riscuri... riscuri care până la urmă se transformă într-o suferinţă pe care eu ajung să o duc. Dar niciuna din aceste suferinţe nu va fi niciodată mai presus de sentimentul meu de împlinire, de bucuria mea, atunci când îmi eliberez inima de ceva ce nu ştie nimeni. Slăbiciune, deci. Asta este marea mea slăbiciune, pe care eu totuşi o văd dintr-un punct mai binevoitor pentru mine.
Of. Aş vrea să fi nins şi azi. Iarna mi s-a părut mereu că prin acel "Happy new year" vrea să spună ceva de o schimbare. Şi aştept ziua de 9 noiembrie să mi se spună că am 15 ani de experienţă a trăirii...