Search Box

luni, 18 ianuarie 2010

O primă meditaţie

          Şi poate ar fi fost mai bine să sting lumânarea, decât să o las arzând, până când ceara fierbinte a ajuns să-mi ardă sufletul. Deşi s-a răcit,se va simţi mereu o urmă de-a ei. Ştiu că n-o să dispară niciodată şi de aceea insist să spun... mi-aş fi dorit din toate astea să rămân doar cu experienţa.

Şi gata. Nu mai spun din nou punct şi de la capăt. Capătul l-am început de mult, iar punctul... nu ştiu când va fi, dar recunosc că mi-e frică. Probabil mi-e teamă să orbesc din nou ca să nu mai greşesc. Deocamdată nu mi-am mai oferit încrederea decât unei umbre. Şi probabil tocmai pentru că nu face parte din viaţa mea în mod direct, am încredere în ea. Să mă apropii mai mult, nu îndrăznesc, de frică să nu stric un punct de sprijin care a început să fie esenţial pentru mine...
...esenţial ca această primă meditaţie... 

2 comentarii:

  1. "Unele lucruri nu se impart.Nu trebuie sa ne fie teama de oceanele in care ne afundam de buna voie; frica tulbura jocul intregii lumi."

    RăspundețiȘtergere