Search Box

luni, 1 martie 2010

Încă un pas strâmb...











                   Asta cu siguranţă nu e ploaia de primăvară pe care o aşteptam. E o ploaie amară pe care o simt doar eu. E o picătură grea, care curge uşor şi împrăştie regrete pe unde-şi umezeşte urma. Uitasem cum e, uitasem că există, că în orice moment, un motiv stupid sau poate serios, o poate stârni spre obrazul meu. Nu am mai simţit demult tristeţea în mine şi credeam că nu o s-o mai simt pentru mult timp. S-a întâmplat ceva, dar nu ştiu ce... Acum mă simt alungată din locul unde mă ataşasem şi cred că trebuie să plec definitiv pentru că nu vreau să ajung din nou la momentul în care să aleg între a mă simţi neimportantă, sau umilită. Prefer să plec singură... mai devreme e cel mai uşor să te desprinzi, nu-i aşa?

7 comentarii:

  1. Tristeţea este rana sufletului,un zid între două grădini.Nu există fericire de care să-ţi aminteşti fără tristeţe.Eşti om până în clipa în care inima începe să te doara... După aceea ţi se închid toate drumurile. Trebuie sa cautam "aripa"unui suflet, sa ne inteleaga si sa ne ridice.După mine, oamenii cu adevărat mari încearcă o mare tristeţe pe pământ.Lumina se odihneşte în lacrimi. Noaptea se cuibăreşte în zâmbete, tristeţe şi... femei!

    RăspundețiȘtergere
  2. ai gustat vreodata din ploiile acelea de primavara?Sunt delicioase mai ales cand le privesti cu atata bucurie.Felicitari pentru blog!Te invit si pe la mine!

    RăspundețiȘtergere
  3. Uneori ploaia poate spala raul...durere..la fel cum o lacrima raceste un suflet care arde de durere.
    dupa orice ploaie rasare soarele.Eu inca il astept..acel soare care sa imi faca iar inima sa arda.
    sper sa apara soarele si pe strada ta!

    RăspundețiȘtergere
  4. Pe mine ploaia m-a-mplinit
    Sub o umbrela, prima data
    Ne-am sarutat si-am regasit
    Iubirea cea de mult uitata...
    Norii din cale mi-a distrus
    Doar cu privirea lui curata,
    Vom zbura sus, mereu mai sus
    Cu o iubire-adevarata.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ai un premiu de la mine! Te aştept să îl iei!

    RăspundețiȘtergere
  6. pe cand eram copil, draga diana, iubeam ploaia, si simteam in suflet un sentiment de siguranta, atunci cand, de pe prispa casei batranesti, priveam inmarmurit cum toarna cu galeata. mirosea pamantul brun a ploaie, si totul in jur zambea. ma pasiona fizica si adeseori, numarand secundele intre fulger si tunet, calculam distanta dintre mine si fulger. dar... s-a scurs timpul si mi-a pierit ireversibil copilaria, cu tot cu aceste mici dar adevarate bucurii... rar am rabdare sa mai simt acum mirosul pamantului. ma preocupa alte griji. ce bine era cand si eu aveam 15ani! iti multumesc pt clipele acordate blogului meu, si pt comentarii. sa-ti fie bine si fii iubita, diana!

    RăspundețiȘtergere
  7. foarte frumos blogul tau:)..:Diti sunt fan

    RăspundețiȘtergere