Search Box

duminică, 6 iunie 2010

Ne mai vedem? Neeeeeee!!!

Nu ştiu dacă a fost un vis sau o idee care mi-a trecut prin cap în timpul somnului ( dacă e aşa, încep să fiu agresată de gânduri idioate şi noaptea... grav! ) În fine, nu ştiu exact cum a fost, dar ştiu că eu eram în faţa uşii tale cu o cutie elegant împachetată şi înnodată cu o fundiţă roşie deasupra. Îmi lungeam gâtul ca un struţ deasupra ei, în stânga şi-n dreapta, pentru că acest presupus cadou pentru tine era imens.
Hm, după câte îmi amintesc, am lăsat cutia la uşă şi am plecat după ce am bătut la uşă insistent. Tu ai apăsat, într-un final, pe clanţa aia idioată şi ai găsit ceea ce lăsasem. L-ai deschis. Să vedem... erau poezii peste poezii, dintre care din niciuna nu lipseau cuvintele ca: "iubitule", "privire", "sărut", "zâmbet", "tu" etc. Erau foi rupte, unele îngălbenite, unele păstrate într-o condiţie foarte ( chiar prea ) bună. Erau paginile jurnalului din cei 4 ani de generală, în toate era vorba despre tine şi mă repetam destul de enervant cu numele tău. Erau petale de la trandafirul tău, poze, desene...
Îmi mai amintesc că m-ai prins pe scări -tu erai pe la etajul 10, deci nu apucasem să cobor- şi m-ai prins de mână. M-am speriat ( LOGIC! ), m-am întors şi n-am arătat nicio expresie... încântată, tulburată, sau surprinsă... eram pur şi simplu indiferentă. M-ai întrebat ce caută toate astea la tine, iar eu ţi-am spus cât se poate de calmă, cu o voce clară, cu un ton sec: "M-am plictisit de ele."


Toate astea cred că înseamnă sfârşitul unei poveşti, sau mai bine zis "capitol"... Capitolul cu mine şi cu tine... Un capitol care a trebuit să aştepte 4 ani deznodământul şi acum îl are scris aici. Cum e deznodământul? Pare trist? Credeţi-mă, nu este. Nu pentru mine, cel puţin.
P.S. ----------m-am răzândit... fără P.S. Am spus şi aşa destule :))

7 comentarii:

  1. ft frumos>:D< imi place cum scrii.

    RăspundețiȘtergere
  2. eeeh! dienutza! toate povestile frumoase au si un sfarsit. fie dupa 1 luna, un an, 4, 10, 20, 30, tot au. am iubit in generala, prima mea mare dragoste, si mi-am mancat amarul... scriam poezii pe care, de fata cu ea, le-am pus pe foc in soba clasei... si-am plans... am plans si-am ramas cu plansul si cu ideea ca nu merita sa iubesti sincer... fereste-te, e doar amar si suferinta, dienutza! nu meriti asta!

    RăspundețiȘtergere
  3. Dragostea nu amaar si suferita. Dragostea e frumoasa, dak sti sa o traiesti. DE obicei numa knd e impartasita iubirea, atunci oamenii cred ca sunt fericiti. Eu, din contra, iubesc, si nu imi este impartasita iubirea, dar sunt fericita. doar e putin, dar rar. Dragostea e frumoasa, invata sa te bucuri de ea.

    RăspundețiȘtergere
  4. crede-ma stiu ce simti...incerc sa trec peste aceasta stare de a incerca sa uit tot ce este legat de ACEEA persoana...cred ca fiecare trece a trecut sau poate va trece prin ceva asemanator...insa asta nu ma consoleaza!citesc cu incantare blogul tau si imi dau seama ca mai exista persoane ce trec prin aceste dusuri rece de sentimente naucitoare...ms ca citesti comentariul si oricum voi mai comenta pe viitor daca iti convine CiNeVa

    RăspundețiȘtergere
  5. Stii, mereu mi-am zis ca ce scriu aici, scriu numai si numai pentru mine, sa ma descarc, pentru ca... credeam ca nu va citi nimeni. Ei bine, faptul ca multi se regasesc in ce scriu si recunosc sentimentele ma face foarte foarte bucuroasa. Si am inteles, intr-un final, ca scriu pentru mai multi, toti trebuie sa stie ca sunt oameni care pot intelege prin ce trec. Cand citesti ceva ce simti ca e scris parca pentru tine, te simti inteles, am simtit si eu asta de multe ori si e minunat :*

    RăspundețiȘtergere
  6. e trist atunci knd se sfarseste o poveste de iubire:(..insa daca u ai simtit k asa e mai bine atunci nu am ce comenta;)) deoarece nimeni nu poate sti ce a fst in sufletul tau u esti cea care stii ce simti cu adv..suferintsa ta..:-< tristetea sau poate bucuria...uneori este greu sa spunem "Adio" unei persoane dar ..in acelasi timp sunt momente cand e mai bn sa ne luam inima in dintzi sh sa ne luam ramas'bun decat sa continuam o relatie ce ne face sa suferim.mi'a placut ce ai scris ...ai talent in exprimare..si scrii lucruri in care banuiesc k orice persoana se regaseste oarecum..pentru ca toti am iubit macar o data in viata..si deasemenea am si suferit . >:D<

    RăspundețiȘtergere