Search Box

sâmbătă, 31 iulie 2010

Metaforă


Obişnuiam să îmi adun gândurile în fiecare noapte. Îmi epuizam mintea şi-mi răscoleam cele mai mărunte amintiri, oricât de înjositoare ar fi fost pentru mine, până adormeam. De multe ori mă gândeam că ar fi totul atât de simplu, dacă printr-o chiromanţie, aş fi ştiut exact ce trebuie să fac, unde şi cu cine. Adevărul este că orizontul meu a fost întodeauna incert, iar gândurile mele foarte nestatornice. Am început să nu mă mai simt singură cum mă simţeam înainte, am început să-mi observ prietenii pe care îi am alături şi pe care i-am avut mereu. Am început să nu mă mai izolez fără motive, să nu mai gândesc excesiv asupra lucrurilor negative din viaţa mea. Şi asta e bine... presupun. Tulburările mele încep să fie tot mai rare, zâmbetul sardonic, imaginar, ce-mi constrangea persoana spre teamă neîncetata, a început să fie lipsit de răutate, a devenit chiar inofensiv. S-a îngustat de asemenea şi crăpătura ce deschidea imagini fatale spre genunea în care mă afundam mereu. Acum paşii mei sunt siguri şi gata să păşească... peste toate gândurile adunate acolo. Nu mai sunt foarte introvertită. Rândurile pe care tocmai le-am scris dovedesc contrariul, însă nu m-am mai preocupat o perioadă lungă de timp asupra universului meu interior şi chiar începusem să mă îngrijorez de schimbare, poate chiar m-am temut.
Cred că sunt un pic bolnavă. S-ar putea să sufăr de flacăra inovatoare, dar cine ştie!? Poate fi doar emfază în tot ce spun şi gândesc...

duminică, 4 iulie 2010

Lecţie pentru voi


Lăsaţi-vă timp, vă veţi ierta. Cu cât încercaţi să compensaţi prin cuvinte dulci tot răul făcut acum mult timp, cu atât mai mult vă veţi pierde speranţa că vă veţi putea ierta reciproc greşelile şi asta din cauză că, inconştient, inimile voastre neîncetat se resping. În inimile voastre sunt adunate prea multe răutăţi, prea multă ură. Uneori vreţi să fiţi prieteni, alteori vă jigniţi fără să realizaţi de ce aţi făcut asta, care a fost mai exact motivul. Deocamdată nu vă lăsaţi privirile să se intersecteze la colţul unde vă întâlneaţi mereu vara, unde vă înroşeaţi fără ca măcar să vă salutaţi şi apoi treceaţi cu gândul că penibilitatea acelui moment nu o veţi uita niciodată... Acum ştiţi amândoi, nu a fost penibilitate, a fost doar un farmec care v-a zăpăcit, un farmec care încă nu vă lasă să deveniţi prieteni. Ea te urăşte pentru orgoliul şi nerăbdarea ta, tu o dispreţuieşti pentru faptul că mereu te-a sufocat şi mereu te-a făcut să te simţi subapreciat de ea. Acum, v-aţi maturizat amândoi şi, poate, chiar aţi devenit mai înţelepţi, astfel încât veţi începe să acceptaţi personalitatea celuilalt cu mai multă toleranţă, astfel încât să deveniţi prieteni.

Of, dragii mei, eu vă iubesc mult pe amândoi. Îmi eraţi foarte dragi când începeaţi dintr-un nimic să ţipaţi unul la altul, apoi amândoi vă opreaţi, vă uitaţi în ochii celuilalt şi vi se citea pe faţă simpatia pe care o purtaţi unul faţă de altul. În cele din urmă, tăcuţi, vă întorceaţi cu spatele şi vă începărtaţi unul de altul, cu mii de remuşcări simţindu-le în voi. Mai erau momentele când vă vorbeaţi pe la spate, iar când vă întâlneaţi vă luaţi de păr, vă dădeaţi palme, până oboseaţi amândoi şi finalizaţi cu o înjurătură pe care o auzea toată strada. Toate astea s-au întâmplat din cauză că voi v-aţi recunoscut sentimentele într-o singură zi, o zi numai a voastră. Atunci a fost momentul vostru de adevăr, de iubire. Atunci aţi cunoscut sentimentele curate, frumoase, pe care le puteţi simţi, v-aţi cunoscut o altă parte din voi. Certurile au venit mai apoi din cauza frustrărilor, iar frustrările din cauza lipsei voastre de curaj să luptaţi pentru ceea ce simţiţi, contra tuturor. Lumea, dar mai ales voi, v-aţi distrus iubirea, care trebuia să fie ceva frumos. Şi a fost. A fost pentru că mereu aţi ştiut din ziua aceea, că vă iubiţi, chiar dacă timpul a acoperit totul, iar certurile aduceau îndoieli. Aţi ştiut totuşi, mereu, să vă citiţi iubirea în ochi, dar se pare că nu a fost de ajuns să învingeţi. Eu vă iubesc. Mi-a părut rău de voi, dar acum vreau să fiţi prieteni mai mult ca oricând. 
Trebuie să învăţaţi să simţiţi fericirea celuilalt fără să fiţi răniţi. Ea te va vedea de mână cu o fată, tu o vei vedea cu un băiat în parc, iar astea trebuie să fie un motiv să fiţi bucuroşi unul pentru altul, pentru faptul că în sfârşit aţi putut să vă găsiţi un sprijin şi iubirea cuiva. 
Când veţi trece peste toate resentimentele şi nu veţi mai simţi ranchiună, ci doar fericire, atunci da, veţi putea fi prieteni. Ea te va ierta, tu o vei ierta. Dar până aici, mai aveţi multe de simţit şi de înfruntat. Aveţi de învăţat să mergeţi împreună în prezent şi viitor ca simpli prieteni, dar niciodată în trecut. Între voi va fi o prietenie adevărată. Simt eu asta. 
Voi ce spuneţi? Prietenie după iubire...  e oare sănătos?