Search Box

sâmbătă, 9 octombrie 2010

Echilibru


Vi s-a întâmplat vreodată să vă luaţi, din greşeală, o şosetă de un fel, iar cealaltă de altfel, de culori sau mărimi diferite? Apoi, să nu puteţi urca la un ceai la una din prietenele voastre, de teamă să nu vă vadă o şosetă roşie şi una albastră...?

Sau poate vi s-a întâmplat să înfulecaţi într-o zi numai dulciuri şi spre seară să vă fie atât de rău, încât mâinile şi picioarele să vă tremure, iar mintea să nu mai fie tocmai limpede?

Sau să staţi, într-o sâmbătă ploioasă, în pat, de dimineaţă până seara, să vă gândiţi la lucruri absolut inutile?

Poate chiar să faceţi probleme la matematică tot weekend-ul, fără nicio pauză, vi s-a întâmplat?

Ar mai fi ideea cu statul la calculator sau cea cu statul la televizor toată ziua...

( Haide, e imposibil să nu vă încadraţi nicăieri! )

Şi, după o zi idioată ca asta, nu v-aţi simţit ameţiţi, supăraţi, stresaţi, plictisiţi, dezamăgiţi... ?

Niciodată n-am ştiut exact cum să-mi echilibrez stările, acţiunile... Mereu am fost de la o extremă la alta, niciodată între, niciodată "puţin aşa, dar şi aşa". Şi aş vrea să învăţ. Deşi cuvintele "Nu pot!" mă tentează să le scriu şi să le spun în fiecare secundă, am să încerc să le evit până şi cu gândul.

Am fost de multe ori pusă pe treabă şi atunci nu epuizam până a doua zi.
Am fost de multe ori tentată să fac micile mele prostioare şi nu eram în stare de nimic altceva, decât de "plănuit".
Am fost de multe ori supărată şi nimeni, în zilele cu pricina, nu mă putea face să râd.
Am fost de multe ori fericită şi nimeni, în zilele cu pricina, nu mă putea face să mă enervez sau doar să mă întristez.
Am fost de multe ori şi foarte nervoasă şi nimeni, în zilele cu pricina, nu mă putea face să mă calmez.
Am fost de multe ori şi pusă pe critică şi nimeni, în zilele cu pricina, nu mă putea face să spun ceva drăguţ.
Şi încăpăţânată şi afurisită şi nesimţită şi nebună am fost de multe ori şi toate astea, pe rând... niciodată toate în aceeaşi zi.

În ritmul ăsta nu o să ajung prea bine. Azi am avut impresia că am găsit un fel de echilibru, dar poate fi doar ceva aluziv. Azi l-am văzut pe elEl cel de demult. Şi... am rămas puţin să mă uit la ce ajunsese de când nu-l mai văzusem ultima dată. Mi-a bătut inima, dar nu ştiu de ce. M-am întristat, dar nu ştiu de ce. Ne-am privit în tăcere şi nu ne-am spus nici măcar "bună!" şi nici asta nu ştiu de ce. Din fericire, nu am mai avut nevoie să mă mint că ţin la el, pentru că deja este de domeniul trecutului, deja am cu cine echilibra tristeţea care mi-o aduce revederea lui. Şi ăsta, pot crede, că este primul echilibru din viaţa mea.

Sau poate primul echilibru era atunci când îmi echilibram supărările pe el cu prietenele mele... cine mai ştie? Lucrul bun este că nu sunt nebună... încă.

Şi totuşi... nu-mi pot scoate din minte că blogul ăsta l-am început din dezamăgirile de la el. Nici măcar nu mă mai adresez lui. "tu", "tine", "ta", "tău", "tale"...deja am început să le folosesc pentru altcineva. Îmi pare nespus se rău că l-am văzut astăzi...




Presupun că, într-adevăr, l-am iubit odată.
Şi nu am să neg asta niciodată, indiferent cine m-ar întreba.

4 comentarii:

  1. fiecare clipa pe care o traim inseamna experimentare ...invatare...scri frumos si invata sa ierti...

    RăspundețiȘtergere
  2. revine-o-ti din tristete si suferinta, acopera-ti lacrimile cu fericire, stergeti-le si fa-le sa dispara si sa stea cat mai departe de tine... ai nevoie de fericire, crede-ma:) nu poti trai viata in durere si dezamagirea de la el, ai nevoie sa fii fericita si sa razi, in fiecare zi:)

    RăspundețiȘtergere
  3. wow...scri f frumos intradevar :X dar va trece timpul si iti vei gasi echilibrul de care ai nevoie.crede-ma:d iar el va disparea din mintea ta intr-o clipita

    RăspundețiȘtergere
  4. E dumnezeiesc talentul tău, Diana ... atât mai vreau să spun ....

    RăspundețiȘtergere