Search Box

marți, 19 octombrie 2010

Mătase aspră


În ciuda agitaţiei din mine, aş fi putut sta mult mai mult aşa. Aşa, întinsă pe jos, cu mâinile sub cap şi picioarele cocoţate pe perete; aşa... privind în gol şi fără să mişc un deget, meditând, poate. Zic "poate". E greu să meditezi. Sunt mulţi care nu ştiu cum se face asta. Ei spun, când au căştile în urechi cu muzica dată aproape la maximum şi ceva de ronţăit în braţe, că meditează. Din curiozitate sau poate din solidaritate, fără un motiv concret, întrebi simplu: "Deci?", iar ei, cu o expresie amuzată, răspund la fel de simplu: "Nu ştiu." Cred şi eu. Poate ar trebui să scoată căştile şi să nu-şi mai mestece creierii şi apoi... mai vedem ce iese.
Urăsc eşecurile şi urăsc să mi se întâmple de două ori acelaşi lucru. Prin urmare... mi-e frică. Şi nu e o frică trecătoare, e o frică îngrozitoare care-mi pulsează în fiecare părticică; e o frică ce mă face poate paranoică, poate neîncrezătoare, poate... diferită; O teamă idioată de care nu mai reuşesc să scap de când cu el
, care mă manipulează în fiecare secundă şi nu mă lasă să fiu eu. Bine, aici poate e de vină un pic şi durerea de spate cu care m-am ales acum câteva ore, când stăteam în ploaie. De ce fiecare lucru frumos trebuie să devină, chiar şi într-o măsură mai mică, nesigur, gata oricând să se termine? S-a terminat o dată, acum pare că se termină din nou, sau doar devine un pic mai greu, ca în final, instabilitatea să strice din nou totul. Poţi fi atât de sigur de un lucru, ca apoi, într-o secundă, totul să fie pe dos. Lui i-am promis că nu voi mai face aceeaşi greşeală cu altcineva. I-am promis, în ultima zi, că lipsa de încredere nu va mai fi un motiv să pierd pe cineva, dar se pare că ce am învăţat de la el se duce pe apa sâmbetei mai repede decât credeam. Se pare că nu a fost doar o greşeală a mea, pare a semăna mai mult cu un... viciu.
Am nevoie de un sac de box. Am înţeles că e foarte eficient pentru evaporarea de nervi. La urma urmei, nu numai monologurile sunt bune. Poate că oboseala fizică îţi odihneşte psihicul foarte rapid. Decăt să-l suprasolicit cu meditări peste meditări, mai bine-l las un pic să bea un Red Bull, sau să mănânce nişte spanac ca Popeye marinarul (psihicul, măi!). Cine ştie, poate ajung totuşi de la teorie la practică când o să tremure din nou nervii în mine.

P.S. Îmi pare rău, dar nu mă pot ţine de promisiune. 

2 comentarii:

  1. Of, Dienutza, draga, ce-mi plac cuvintele-astea... Stii? Stateam intr-o zi si ma gandeam cum eu si altii de seama mea, la vreo 14-17 ani faceam alte tampenii, multe... In nici un caz nu aveam o gandire atat de complexa, atatea si atatea idei... Observ cum pur si simplu, voi copii frumosi, va maturizati mult prea devreme, Dienutza. Si-mi pare atat de rau... Imi pare atat de rau pentru atatea clipe frumoase si-atatea amintiri ce puteau fi altcumva decat in fata tastaturii... Dienutza draga, nu fi atat de trista si suparata, ci mai degraba uita-te cat esti de tanara si de frumoasa, cum cu aceste avantaje majore, poti ajunge unde eu la 28 de ani, nu mai pot ajunge... Crede-ma, e atata de frumoasa viata cand esti copil, incat chiar merita sa mai 'copilaresti' si pe la 40 de ani, dupa ce greul trece(asta daka ai fost suficient de harnic in facutul si crescutul odraslelor). Asa ca ia-o incetisor, Diana, nu te enerva chiar atat de tare, peste limitele tineretii si copilariei tale! Promite-mi ca vei fi inteles cuvintele mele.

    RăspundețiȘtergere
  2. Am inteles, dar nu stiu cat de bine o sa le pot urma... Am sa incerc.

    RăspundețiȘtergere