Search Box

sâmbătă, 4 decembrie 2010

Cravata fatală

Niciodată nu plecai fără ea. O lăsai să-ţi atârne la gât ca un şarpe loial, care nu se putea încolăci în jurul gâtului: habar n-aveai să faci un nod. Aveai o privire blândă, dar un caracter îngrozitor, insuportabil. Erai plin de tine în fiecare secundă când treceai pe lângă mine şi erai convins că te urmăresc. Şi aşa era. Ti-am urmărit de nenumărate ori mersul, aparent încrezător. Te-am studiat, te-am lăsat să crezi că nu te vreau, cu riscul să te pierd şi cu frica aceasta tremurând în mine zi de zi. Şi nu te-am pierdut. Ţi-am învăţat orice gest, orice expresie a feţei, am învăţat să-ţi citesc în ochi momentele de batjocoră, când ar trebui să te evit, momentele de tandreţe, când ar trebui să-ţi fiu alături şi momentele de slăbiciune, când ar trebui să profit. Te-am învăţat sa-mi vorbeşti prin mişcări şi semne, ca să nu mai fii nevoit să-ţi calci pe orgoliul tău nepreţuit, când vrei să-mi vorbeşti. Şi mi-am dat seama de curând cât de bine te-am instruit. 
Avantajul meu, faţă de tine, a fost mereu faptul că eu ştiu să fac un nod la cravată. Insesizabil, m-am apropiat de tine fără să-ţi mai accept respingerile tale vulgare şi foarte, foarte zgomotoase. Ţi-am distras atenţia în multe feluri şi abia când am plecat ţi-ai văzut nodul perfect de la gât, în oglindă. De atunci, răutatea ta faţă de mine a crescut considerabil şi toată vina a fost din cauza temerilor tale absurde, peste care nici astăzi n-ai trecut. Te încăpăţânezi să tragi de mândra ta cravată, să o desfaci... dar nu poţi. Nici măcar nu mai este un nod perfect acum. Venisem într-o seară la tine, să te ajut să îl desfaci, pentru că mi-ai spus că te-ai săturat. Am încercat să te ajut, ţi-am spus cu toată siceritatea că dacă ai încredere în mine să mă laşi, am să-l desfac. Dar nu m-ai lăsat. Mi-ai spus să plec şi ai aruncat cu tot felul de lucruri în mine. Ai spart pahare în faţa mea, ai rupt flori, şi mi-ai ţinut cuţitul în dreptul inimii până ţi-am promis că plec. Ultima mea întrebare a fost: "Eşti sigur că nu greşeşti iar?" şi ai confirmat cu toată convingerea. N-am mai trecut pe la tine de atunci. Te-am mai întâlnit însă. Destul de recent te-am văzut ultima oară şi încă aveai cravata neagră, cu nod cu tot. Când te-am văzut, mi-am dat seama că îmi pare rău pentru tine. Mi-a părut rău să te văd stând acolo, privind spre mine şi aşteptând să te citesc. Ai înghiţit în sec, stai liniştit, am observat şi asta. Te-am descifrat apoi, sentiment cu sentiment, amintire cu amintire, fior cu fior. Şi am întors capul. 

Pe drumul înzăpezit am încercat să plâng, dar n-am putut. N-am mai simţit niciun regret pentru tine şi nicio picătură de iubire. Chiar dacă aş vrea acum, nu mai ştiu să desfac nodul...
...într-o zi, o ea va reuşi să o facă şi tu vei fi ajutat în sfârşit, aşa cum şi eu am nevoie din acea seară ca cineva să mă convingă că vărful cuţitului nu mai este îndreptat spre inima mea.

                                                                                                           D.

                                                                       

7 comentarii:

  1. Te-am adaugat la Persoane interesate as fi fericit daca ai face si tu acelasi lucru multumes

    RăspundețiȘtergere
  2. Te astept sa imi scri parerea ta : http://clipe-din-viata.blogspot.com

    RăspundețiȘtergere
  3. Avantajul meu, faţă de tine, a fost mereu faptul că eu ştiu să fac un nod la cravată.


    Extraordinar !

    RăspundețiȘtergere