Search Box

marți, 1 februarie 2011

Sincer...




N-am mai simţit de mult timp aşa... nevoia asta să stau în pat şi să mă învârt prin pat în toate poziţiile posibile, cu playlist-ul repetând mereu aceleaşi melodii de zeci de ori şi printre versurile pe care le aud să simt doar "tu", "tu" şi iar "tu"; să stau cu ochii deschişi şi să mă gândesc "cum ar fi dacă tu"... "ce ar fi dacă tu"... şi să blestem somnul dacă mă adoarme şi te pierd din gând. Acum cinci minute mă ridicasem să merg în bucătărie să mănânc, dar când am ajuns acolo, nu vroiam decât să mă întorc şi să mă gândesc... la tine. Nici foamea nu o mai simt de câteva zile. Credeam că el mă va bântui mult timp ( şi de fapt aşa a şi fost ), dar acum, în sfârşit imaginea lui nu îşi mai formează niciun fel de claritate, de amintire în mintea mea, cu atât mai puţin în inimă. Aş putea încerca să spun că te iubesc, dar mi se par mult prea importante şi măreţe cuvintele astea ca să le pot spune deja cu siguranţa şi hotărârea că aşa este. Pot doar să spun sigur că ... poate te iubesc. Este ca şi cum ar fi prima oară când mi se întâmplă să mi se strângă puternic stomacul cu trandafiri şi în golul din el să cadă petale. Şi mi se face un pic teamă când mă gândesc la unele lucruri pe care aş vrea să le evit, pentru constanţa încrederii în mine şi a puterii mele să mă întorc, dacă va fi nevoie; unele lucruri cum ar fi să te strâng în braţe şi să-mi simţi inima în ce nebunie poate să bată, pentru că ştiu că aşa se va întâmpla cu ea... o cunosc. Atunci ai fi convins de o urmă a slăbiciunii mele şi eu voi fi pe deplin acoperită de orgoliu, ca să mai pot vreodată să-ţi mai recunosc ceva. Am să fug şi n-am să mai vreau să mă întorc vreodată.Ştiu că peste trei ore trebuie să fiu afară şi să o aştept pe Ioana să vină, dar par să treacă mult prea repede când eu nu vreau decât să visez aici. Încă nu-mi vine să cred cum mi-a rezistat inima prin tot, demult păream să mă îmbolnăvesc şi să închid ochii la tot, nu-mi vine să cred că mai poate simţi atât de intens, de profund.
Am să încep să-mi fac nebuniile de acum, sunt sigură. Am să încep din nou să cânt şi să am crizele de fericire, am să încep să mă izbesc de oameni fără să-mi dau seama şi am să-mi cer scuze cu privirea aceea pierdută în vise de iubire... şi oamenii îmi vor răspunde din nou cum făceau demult, zâmbind: "Nu-i nimic, drăguţă.", apoi urmărindu-mă cu un zâmbet larg, cum plec, ştiind că s-a întâmplat ceva cu mine... ceva frumos.
Până acum, lui încercam mereu să-i sugerez prin tot ce ziceam: "Te rog, să ai grijă de mine.", "Iartă-mă, dar mi-e frică.", "Nu mă lăsa să te pierd.", "Nu mă pierde.", "Te rog, nu spune cuvinte prea aspre pentru că nu sunt un aisberg, chiar dacă uneori par." Acum nu mai îmi pasă să nu mai sufăr, cum îmi păsa atunci. Nu sunt încântată că nu eşti cu mine sau că în orice clipă ai putea face ceva care ar începe să-mi distrugă din nou inima aşa cum a făcut-o el, dar sunt mai mult decât fericită că simt. Am înţeles că dezamăgirea şi suferinţa sunt preţul acestui sentiment, dar îl voi plăti fericită pentru că îmi era dor. Nu eram proastă (aşa credeam că sunt).

Nu m-am înşelat niciodată. Acum îmi amintesc că merită. Acum îmi amintesc ce-am simţit şi-mi amintesc c-a meritat şi în continuare ce simt, va merita consecinţele.
Mulţumesc că poate te iubesc.

9 comentarii:

  1. Diana..Diana. Ma relaxeaza sa te citesc, si sincera sa fiu imi era si dor s-o fac. Nu stiu care stare e mai accentuata in fiinta mea acum. Sa fiu fericita pentru ca mi-am regasit sentimentele in ceea ce-ai scris, sau sa-mi plang de mila pentru asta. E naspa sa "poate iubesti". Si stii.
    Felicitarile mele pentru tot ceea ce esti si ce-ai realizat pana acum. Bafta in continuare. :* Poti sa fii puternica. Ai dovedit-o de-atatea ori.. :*

    RăspundețiȘtergere
  2. sincer e atit de pronunutatoare postarea asta ...mi-a cazut wi o lakrima pe nevrute ...emotionala bravo scumpa :*

    RăspundețiȘtergere
  3. cat de frumos! "Multumesc ca poate te iubesc" imi place enorm de mult!!

    RăspundețiȘtergere
  4. Cred ca toti am simtit senzatia asta de nebunie, de durere, de frustrare, de dorinta si neputinta invartindu-ne in pat pe toate directiile, ascultand muzica si facand scenarii peste scenarii cu persoana iubita. Nu ar fi mai bine ca aceasta durere sa ramana acolo, inchisa intr-un playlist si sa nu mai apara decat cand o lasam noi? Din pacate, lucrurile stau atat de diferit...

    RăspundețiȘtergere
  5. In cazul acestei postari nu e durere, din fericire...

    RăspundețiȘtergere
  6. Frumoase posturi ! De asemenea , ai un blog foarte interesant ! ESTI TALENTATAAAAAA !

    Eu sunt o bloggerita incepatoare ( http://steff-doryanna.blogspot.com/ ) si as avea nevoie de putina promovare , sa ma integrez mai usor , in randul bloggerilor scriitori !

    Daca esti interesata de o promovare reciproca a blogurilor noastre , prin bannare publicitare ,
    astept un mail ( doryanna_324@yahoo.com ) sau un post pe blogul meu !

    Mult succes in continuare !

    RăspundețiȘtergere