Search Box

luni, 3 ianuarie 2011

La colţ: divorţ













Uneori observă că îmi petrec mult prea mult timp peste miezul nopţii privind spre fereastra ei, dar nu îmi spune niciodată nimic. Cu mult timp în urmă, se trezea în jurul orei 3 dimineaţa, aprindea lumina şi mişca uşor perdeaua cât să-mi poată vedea geamul. Eram acolo, cum era obişnuită. Se încrunta, apoi expresia feţei devenea puţin amuzată, după care zâmbea senin şi se culca la loc. Ah, zâmbetul ei... Da, aşa era demult. Acum totul e altfel. O văd rar, uneori ne întâlnim în faţa blocului când ducem gunoiul, alteori când cumpărăm pâine proaspătă de la brutăria din capătul străzii. Ne spunem "bună" şi atât. Salutul ei parcă-i tremură pe buze şi privirea ei parcă mă absoarbe înăuntrul ei. Pare dură, dar e fragilă. Se ceartă rar cu soţul ei ( la naiba! ), dar atunci când se întâmplă, iese din casă să se plimbe prin apropiere... şi plânge, însă îi displace îngrozitor ca cineva să realizeze acest lucru. Îşi acoperă suspinele vocii şoptind salutul. Suferă de un exces de grijă părintească, motiv pentru care copii ei niciodată nu sunt scăpaţi de sub ochii ei. Are gemeni, cu ochii negri ca măslinele, identici cu ai ei. În fiecare sâmbătă seara, merge împreună cu soţul ei la teatru. Eleganţa ei este mult prea originală şi fermecătoare ca să poată fi copiată. Chiar şi la braţ cu un om care stârneşte teamă, ca partenerul ei de viaţă, bărbaţii întorc capul după ea, fie că sunt cu iubitele, cu amicii, sau singuri. Niciodată nu mi-am pus întrebarea dacă îl iubeşte cu adevărat pentru că e evident că da.

Într-o noapte, geamul de la camera ei s-a spart şi din interiorul casei au început să se audă urlete şi plânsete. Instinctiv, am vrut sa sun la 112, dar m-am oprit. Afară ploua şi ea a ieşit într-o cămaşă de noapte subţire. Am vrut să o urmăresc, dar am pierdut-o. Până dimineaţă am rămas la geam, încercând să-mi dau seama ce s-a întâmplat. Se auzea într-una plânsul copiilor. În după amiaza următoare, am primit un telefon de la sora mea şi am fost anunţat că tatăl meu este pe moarte. A trebuit să plec timp de două săptămâni, deşi o parte din mine vroia să afle deznodământul acelui conflict care-mi părea fatal pentru căsnicia lor. Timpul în care am lipsit îmi rezerva speranţe că poate eu şi ea... poate... ceva... orice...

Întoarcerea mea s-a dovedit a fi un lucru indiferent pentru ea, însă mi-am luat inima în dinţi şi m-am dus la ea, hotărât să vorbim. 

"Mulţumesc că ai venit." [ ... ] 

Nu s-a schimbat deloc din liceu, am ştiut mereu acest lucru. S-a schimbat ceva însă... A uitat cât m-a iubit. 


                                                                                       Semnat: Vecinul 


2 comentarii:

  1. misto.eu te-am adaugat la prieteni dar daca vrei si tu sa ma adaugi chiar mi-ar face mare placere.succes

    RăspundețiȘtergere
  2. Sa moara ninja de strabism :-S

    RăspundețiȘtergere