Search Box

miercuri, 9 martie 2011

Anti-orgoliu


Pentru prima oară nu ştiu cum sau cu ce să încep. Niciodată nu m-am gândit o săptămână înainte să încep o scrisoare sau, când m-am gândit, am ajuns la concluzia că de fapt nu vreau să o scriu sau că nu s-ar merita niciun cuvânt. Dar scrisoarea asta se scrie aproape singură, fără să fie în vreun fel influenţată de gurile rele, de vanitate sau, de ce nu, de raţiune. Şi ai să înţelegi de ce.
Astăzi mi-am dat seama că oricât de mulţi prieteni adevăraţi aş avea, niciodată nu vor fi cu toţii de aceeaşi părere şi opiniile lor, unele sincere, încurajatoare sau dure, altele răutăcioase, venite dintr-o gelozie inevitabilă se vor amesteca mereu si mă vor face foarte confuză şi în acelaşi timp vulnerabilă. Vreau să am în continuare încredere în tine şi pentru asta mă am doar pe mine. Sper că ştii că fac pe proasta, pe oarba, pe surda, pe aiurita. Dacă îmi pun o pânză groasă la ochi, dopuri în urechi şi trec peste tot ce aud şi văd este pentru că aşa vreau şi pentru că pot. M-am săturat de dramatizările exagerate, de sentimentul de demult de neputinţă şi de slăbiciuni. Mi-am revenit. Sunt mult prea fericită acum. Mă trezesc dimineaţa cu părul ciufulit şi mă uit în oglindă ce zâmbet de copil zăpăcit pot să am. Ştii cât de dor mi-a fost de el? N-ai cum să ştii.
Nu îmi mai e frică. Nu îmi mai este frică deloc. Mă gândesc la tine fără nicio reţinere. Îţi spun atât de multe, deşi s-ar putea să nu te intereseze. Te privesc de fiecare dată când am ocazia de parcă ar fi singura. Îţi zâmbesc şi nu îmi mai este frică să fac asta. Fac toate astea deşi ştiu că ochii tăi s-ar putea pierde în orice secundă pe undeva prin spatele meu, la o alta, chiar dacă ştiu că pentru tine s-ar putea să nu însemne nimic; nu îmi pasă, sunt prea fericită acum. Eu sunt aici şi am să fiu mult timp de acum încolo. Dacă ai să mă iei de mână am să rămân cât ai sa-mi ceri sau dacă ai să pleci fără niciun regret n-am să te urăsc nicio secundă. Eşti liber să faci orice. Deja simt că nu îmi mai asum niciun risc. Dacă mâine nu vrei să mai fii nu vreau să te gândeşti că aş putea să sufăr. O lovitură în plus de la tine nu s-ar mai simţi deloc, crede-mă. Atâta timp cât ştiu că te-a lăsat sufletul meu să-mi intri în gând şi că nu ai intrat cu forţa, mă pot resemna să nu te am lângă mine, deşi e greu. Starea de acum valorează pentru mine cât n-a valorat nicio secundă din anul trecut. N-ai cum să înţelegi, pentru că niciodată n-am încercat să îţi explic asta.
Încerc de mult timp să te înţeleg şi îmi e foarte greu pentru că nu mă ajuţi deloc, deşi ai promis că o vei face. De când te-am cunoscut, m-ai dezamăgit de două ori. Când s-a întâmplat prima oară nu te cunoşteam atât de bine şi primul meu impuls a fost să fug şi nu mă gândeam să mă mai întorc vreodată (atunci durea mult prea tare totul)... a doua oară mi-am pierdut încrederea, dar doar pentru o zi. Nu ştiu cum vine asta ... Fugi o dată după ea, o dată după mine; sau poate totul e mult mai simplu decât vreau să cred şi de fapt tu nu ai nicio vină... poate tu fugi după ea şi eu fug după tine. Dacă e aşa, te-aş ruga...
data viitoare când te trag de mânecă, dă-mi o palmă
... aşa am să ştiu că trebuie să plec şi nici nu va durea deloc în comparaţie cu o mângâiere ipocrită.

Prefer demnitatea adevărului decât orgoliul minciunii.
D.