Search Box

vineri, 6 ianuarie 2012

Hartă

Nu e prima dată când aştept să treacă timpul. E prima oară, însă, când trece atât de greu. Fac asta de trei zile. În fiecare dimineaţă aştept. Nu ştiu ce. Deschid ochii, cu capul pe pernă, mă uit deasupra mea, spre fereastră şi aştept ca lumina zilei să se întunece, să apară luna şi aerul să se răcească. Gândesc diferit şi găsesc soluţii rapide, simple, noaptea, pe care mă gândesc dacă să le aplic ziua următoare, dar când mă trezesc cu mintea clară, limpede îmi sfidez propriile idei de seara trecută. Aşa trece timpul. Jucându-mă cu mintea, încercând să mă păcălesc ca să uit de timp. Dar nu uit. Numai la el îmi stă gândul şi la ce uşor ar fi de pierdut acesta lângă cineva care aş vrea să cred că are nevoie de mine. Sună X, închid. Sună Y, răspund, ascult, închid. Sună Z, răspund, refuz, închid. Nu sunt ei cineva-ul meu.


Da, corect. Am început să scriu în speranţa că orele vor trece ca minutele. Abia aştept să mă uit la ceas când termin. Jurnale... scriu jurnale din clasele primare. Pe atunci credeam că jurnalul înseamnă scrierea fiecărui detaliu minuscul al fiecărei zile. Idee tâmpită furată din desenele animate. Am înţeles mai târziu când şi ce trebuie să scrii, că este un lucru lipsit de orice fel de efort şi că nu poţi să înţelegi cum te ajută decât dacă o faci, simţind când ai nevoie de aşa ceva. Credeam că de fiecare dată când scriu, trebuie să încep cu acel Dragă jurnal,.. , era ceva formal în ochii mei. Mă gândeam într-adevăr că scriu pentru acel caiet cu pagini roşiatice, cu desene cu ciuperci, iarbă verde şi căprioare. Când mama intra în cameră, îi arătam un caiet personalizat ascuns printre cărţi şi îi spuneam să citească. Mă întreba ce e, iar eu îi răspundeam Jurnalul meu. Ea este o fiinţă pe care, în ciuda atitudinii destul de acide, mereu am privit-o ca pe o femeie înţeleaptă. L-a închis. Mi-a spus că nu vrea să-mi intre în intimitate. Şi a plecat. Mă enervasem. Cum adică? Îi permit să-mi citească gândurile şi ea nu vrea? Nu era un jurnal adevărat. Era doar un efort foarte mare pentru mine să scriu o lectură plăcută pentru oricine citea. De fapt, scriam uneori lucruri pe care aş fi vrut să le citească unii. "Ascundeam" jurnalul în cele mai expuse locuri. Dacă m-aş gândi acum că cineva ar putea să-mi citească jurnalele intime, nu cel public… de fapt niciodată nu m-am gândit că asta s-ar putea întâmpla. Există un teanc de vreo cinci sau şase caiete pe care le ascund în alt loc de fiecare dată când ştiu că există probabilitatea să intre cineva în camera mea. Şi le ascund cu adevărat. Sunt lucruri acolo pe care orice om ar vrea să le spună cuiva, dar care sună sau par mult prea penibile ca să le rosteşti. Sunt lucruri povestite în momente de disperare, de negativism, pesimism. Sunt diferite tipuri de scrieri, când urât, când frumos, când cu cerneală, cu creionul, când cu pixul. Dacă o persoană străină, care nu mă cunoaşte, mi-ar citi jurnalele, ar spune despre mine că sunt o persoană care plânge în fiecare zi, hipersensibilă, disperată, care nu ştie cum e să zâmbeşti, închisă, care se izolează… dar nu sunt aşa. De acolo lipsesc toate momentele mele de entuziasm, de veselie, de iubire împlinită, atunci când jurnalul nu are cu ce să mă ajute.


Tind să cred că eram mai curajoasă când eram mai mică. Chiar dacă curajul venea odată cu un comportament de copilă. Nu e vorba că iubeam altfel, e vorba că nu-mi păsa ce se va crede despre gesturile mele, e vorba că aveam încredere că pe el l-ar bucura enorm, pentru că ştiam ce vrea, îi cunoşteam sufletul şi ştiam cum să vorbesc sau să mă comport cu el. Eram fericită pentru că puteam să fac tot ce simt fără să mai trebuiască să mă gândesc dacă l-ar deranja. Acum am impresia că stau în faţa aceluiaşi clişeu de care pomenesc mulţi – un zid imens şi gros de care nu pot să trec – Cum să poţi să treci de un asemenea obstacol, când nici nu ştii dacă cel care se află dincolo ar vrea să ajungi lângă el? Nu poţi să intri în sufletul cuiva cu forţa, deşi ştii că s-ar rezolva multe. Cum poţi să te "confrunţi" cu cineva care ia decizii în locul tău şi stăruieşte să te ţină în partea cealaltă? Cum poţi să ajuţi pe cineva care se pedepseşte singur, care îşi cunoaşte situaţia, dar nu face nimic să o schimbe? Cum poţi să iei vreo decizie sau să acţionezi în vreun fel când nu poţi să-ţi dai seama ce l-ar afecta sau ce l-ar ajuta? … Poţi cumva, dar încă nu ştiu cum. Ce sentiment idiot. Să te învârţi prin casă, să intri într-o cameră şi să nu ştii de ce ai intrat, să nu ţi se permită nici măcar moral să faci ceva, să pari nefolositor în ochii unei persoane de care îţi pasă.


Ce mă frustrează mereu este nesiguranţa în care se întâmplă unele lucruri. Blestem toate momentele când sunt luată de mână şi dezmierdată cu vorbe cum ar fi Hai să mergem numai noi doi, … (nu ştiu unde, nu ştiu pentru cât timp, nu avem niciun punct de atins, doar mergem aiurea, s-ar putea să te las pe undeva pe la mijlocul călătoriei, nu te supăra, te descurci tu…) Mă descurc chiar foarte bine, dar nu pot să mai suport mult timp abaterile astea de la un drum direct spre ceva sigur. Nu pot să mai merg mult timp de la un eşec înapoi unde eram, ca să pot să încep alt drum ambiguu. Nu. Dacă mai sunt tentative, am să mă opun total.
Şi da, a trecut timpul destul de repede. 17:15, aş putea să fac şi o plimbare să-mi limpezesc mintea şi să uit de toate deciziile neluate la care mă tot gândesc. Dar apa e prea departe, iar picioarele mele prea leneşe acum. Poate am să scot doar capul pe fereastră. Zic poate.

Tu, …ai grijă de tine pentru mine.

14 comentarii:

  1. Doamne sentimentele tare intriga!
    Transmiti enorm! Cred ca ai facut foarte bine ca ai tinut jurnale!
    Cu ajutorul lor poti compara etape din viata ta si poti merge mai departe!

    Mi-a placut postarea!

    RăspundețiȘtergere
  2. Diana... sunt unele lucruri cu care poti sa ajuti pe cineva si altele cu care nu. E important sa le vezi pe fiecare si sa inveti sa faci diferenta intre ele. Ai pus nenumarate intrebari la care mi-ar place sa iti raspund... sa te ajut prin experienta mea de viata, prin situatiile prin care am trecut... Ce pot sa-ti spun deocamdata este ca sunt anumite lucruri care nu le poti schimba la persoana de langa tine atata timp cat ea nu vrea asta... Chiar daca reusesti pe moment, nu e o schimbare de durata, e eventual o schimbare "de ochii tai".
    Si ca sa iti dau un sfat mai practic... Eu, in locul tau as incerca sa fiu deschisa cu persoana despre care ai scris. De ce? Pentru ca am fost pe partea cealalta, am construit zidul despre care scrii tu aici, dar l-am lasat destul de usor la o parte cand am dat de o persoana ok, sincera si deschisa care de felul ei era asa si a continuat sa fie asa. A reusit sa ma faca sa ma deschid si chiar sa imi doresc mai mult pentru mine ulterior.
    In speranta ca am reusit sa te ajut cu ceva... iti doresc o zi cat mai placuta si un an nou plin de impliniri si bucurie.

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc mult :* Ai mare dreptate in tot ce ai zis.

    RăspundețiȘtergere
  4. Timpul esti tu! Nu el lupta cu tine, tu lupti cu el:)
    foarte frumos blog>:S<
    Succes>:D<

    RăspundețiȘtergere
  5. si eu sunt la al treilea jurnal si in unele dupa-amiezi iau caietele si le citesc din nou si simt ca am lasat ceva in urma mea...
    Finalul-priceless, imi place tare mult:)!

    RăspundețiȘtergere
  6. SI EU AM INCEPUT SA SCRIU JURNALE CAND ERAM FOARTE MICA...APOI CELE SERIOASE AU INCEPUT A FI SCRISE CAND AVEAM 18 ANI...AU TRECUT 10 ANI DE ATUNCI SI INCA SCRIU...UNEORI INCEP SA LE RECITESC POATE PENTRU A IMI AMINTI SAU POATE DOAR PENTRU A VEDEA UNDE AM GRESIT,DE FIECARE DATA CAND RECITESC CEEA CE AM SCRIS RETRAIESC TOTUL...AU FOST SCRISE MULTE RANDURI...PAGINI...VISE,SPERANTE,IUBIRI,LACRIMI,SUFERINTE SI DURERI...SI INCA MA INTREB CUM DE AM REUSIT SA TREC PESTE TOATE...CRED CA SUNT DOAR O FEMEIE PUTERNICA...SFATUL MEU: E SA TRAIESTI TOT CE E FRUMOS,FIECARE ZI CA SI CUM AR FI ULTIMA...SANTEM PRINTESE SI PRINTESELE NU PLANG DELOC.CAND INIMA TA E TRISTA,MERGI INAINTE,CAND SIMTI CA AI CAZUT NU RAMANE ACOLO,IUBESTETE,STIMEAZATE,PENTRU CA ESTI CA SI AURUL....CAND TI SE SPUNE:"NU ESTI CEEA DE CARE AM NEVOIE"...RASPUNDELE:"NU PENTRU CA SUNT MULT MAI MULT DE CEEA CE CAUTAI!!!" DECI ESENTIALUL E SA NU SUFERI PENTRU CINE NU MERITA. SUCCES

    RăspundețiȘtergere
  7. eu inainte nu scria...blogul am inceput sa-l scriu de cand m-am indragostit de cine nu trebuia...de atunci scriu orice....cand nu am calculator sau foaie si pix scriu in telefon...:)) nu public chiar tot pe blog...acum scrisu e parte din viata mea, doar asa ma pot descarca...uneori ma uit si nu-mi vine sa cred ca eu am simtit acele lucruri...ba ura, ba iubire, ba sila etc

    RăspundețiȘtergere
  8. te inteleg, iar avand in vedere cum am inceput sa scriem blogul semanam perfect :))

    RăspundețiȘtergere
  9. Imi place foarte mult cum si ce scrii... in mod normal poate nu ar trebuii sa'mi placa .. pt ca sunt sentimentele tale, scoase din adancuri sifonate si cu greu refulate pe taste ( chiar si in gand te obosesc cu greutatea lor ) Dar cu toate astea imi place, ai stilul tau bine conturat...

    Si eu m'am apucat sa scriu blog peste blog pana le'am sters le'am luat de la capat le'am aruncat in recycle bin si am inceput ca de fiecare data sa scriu un altul ( blog ) cu ideea de baza... "Ea nu avea pistrui pe spate, ea avea stele pe spatele ca un cer"

    Si de fiecare data ajung sa ma uit la un cer pustiu iar toate gandurile bune'odata se transforma in cenusa....

    Am citit cu foarte mare atentie ce ai scris :" luni, 21 noiembrie 2011 -- Fii acolo "
    Si mai sa'mi vina a plange bine'nteles ca am plans in mine :) ca doar sunt baiat si "Noi" nu avem voie sa aratam :)

    Superb, foarte frumos
    Cu multa stima "deformatu"

    RăspundețiȘtergere
  10. Stiu cum e sa ai tot felul de ganduri tot timpul, cand sunt singura am atatea idei in cap... si imi dau seama abia cand interactionez cu cineva la cate am putut sa ma gadesc; mai ciudat e ca uneori fac asta ca si cum as scrie, fiecare virgula si fiecare punct mi-l imaginez. Scrie in continuare, cand sunt prea multe ganduri in tine, trebuie sa le mai si dai drumul, altfel te sufoci... spiritual

    RăspundețiȘtergere
  11. BTW, imi place ideea cu stelele pe spate, tranformi totul in frumos :)

    RăspundețiȘtergere
  12. Da incerc, sa transform.... incerc sa manipulez cuvintele, asta ca sa nu creada lumea ca o iau razna :D se poate intampla oricui :D Si da ... inainte sa ma apuc a crie ceva, parca vad in minte cum vor arata literele cifrele si toate semnele de punctuatie pe foaie... dar cand ma apuc sa scriu ... pot sa spun ca inainte intr'un anumit fel parca textele se scriau singure eu fiind doar un simplu secretar... dar acum ideile se pierd in drumul meu de pe canapea catre tastatura, de mute ori rup pixuri si ard foi in incercarea'mi impresie de a scrie ceva ce... poate vor citii altii. Si realizez la sfarsit ca nimeni nu va citi, dar sufletul meu de copil batran, urat in frumusetea lui se bucura nespus :)

    Si cred ca fericirea aceea o simti si tu cand termini de scris :)

    RăspundețiȘtergere
  13. Eu am citit :) dar tu nu trebuie sa te astepti mereu sa fii citit daca tu simti ca merita sa scrii... iar unele lucruri despre care vorbesti nu le poti intelege decat tu pentru ca stii unde se termina adevarul si unde incepe fictiunea, pentru ceilalti ramane o lectura

    RăspundețiȘtergere
  14. voi stiti ca asta e o idee pe care sa o scriem noi in j nostru



    RăspundețiȘtergere