Search Box

joi, 18 aprilie 2013

Amprente

     L-am privit. De patru ore a început să se pregătească, de două ore a terminat şi de atunci se uită în gol. E pierdut. Nu ştiu cum să vorbesc cu el. Nu ştiu ce să-l întreb. Nu ştiu dacă vrea să vorbească. Ieri părea cu adevărat împlinit, azi pare cu adevărat distrus. Şi nu-mi pot da seama ce gândeşte sau dacă gândeşte. Poate meditează şi nu ar trebui să-l întrerup, dar totuşi...
     - Te rog, sp...
     - Nu te mint. Nu vedeam rostul pentru care am vorbi noi doi despre asta. Mă înţelegi? Hm, eram cel mai fericit bărbat ieri. A fost real zâmbetul meu. Ana, îţi mulţumesc că eşti lângă mine acum, când simt că explodez, că toată furia şi tristeţea răbufneşte în mine chiar în secunda asta, în ciuda aparenţei calmului şi controlului meu. Am încercat să-mi blochez mintea. Oamenii gândesc fără să vrea, gândesc tot timpul. Am descoperit că nu putem simţi fără să ne gândim înainte la ceea ce ne copleşeşte. Am descoperit că, oprindu-mi gândurile, acoperindu-le, aruncând toţi stimulii amintirilor, poţi să uiţi că au existat sau chiar că şi-au creat o existenţă paralelă cu a ta. Fac ce trebuie, ştii!? Sunt mândru de mine. Regret, spre satisfacţia tuturor apropiaţilor mei, că mi-a luat atât de mult timp să fiu sigur că acesta este cel mai corect şi bun lucru pe care pot să-l fac. De aceea pot vorbi cu tine. Tu eşti... doar o fată. Ne salutăm uneori şi ne întrebăm ce mai facem, dar nu ne judecăm. Şi asta se simte ca o uşurare. Sunt văzut, probabil, în mintea lor ca un fraier, ca un prost, ca unul greu de cap. Nu sunt. N-am fost niciodată. Sunt doar prost învăţat. Sunt obişnuit să obţin tot. Sunt obişnuit să lupt şi am un principiu înăuntrul meu care-mi strigă mereu că nu există "Nu se poate". Eu aleg mereu să câştig. Aleg mereu victoria, pe care o confund uneori cu iubirea şi nu cunosc bine iubirea, pentru că o confund adesea cu victoria. Nu-mi dau seama cum mă distrug singur decât atunci când mă izbeşte foarte clar eşecul. Nu ştiu să pierd. E dureros să nu ştii să pierzi. Şi vreau să învăţ de azi înainte, Ana. Nu mai încep la fel. Nu mă mai arunc cu capul înainte să-mi găsesc un umăr care să mă ghideze spre nou. Nu mai las slăbiciunea pe care o resimt acum să-mi ia deciziile ce-mi vor afecta viitorul. Aştept să mă întâlnesc cu raţiunea. O aştept până voi fi sigur că am găsit-o şi abia apoi voi pleca de aici. Aşa că nu te încrede în mine, nu-ţi fă un viitor în visurile tale cu mine, nu mă iubi, sau dacă deja o faci, încearcă să nu-mi arăţi. Voi profita de el fără să-mi dau seama. Voi vorbi cu tine despre rănile mele nu pentru că te iubesc sau pentru că-mi pasă de tine, ci pentru că eşti lângă mine. Sunt doar sincer, Ana. Sunt rece, pentru că răceala e tot ceea ce simt în mine. Nu simt nicio scânteie, nu simt nimic. Sunt gol. O pot uita pe ea, dar asta nu înseamnă că te voi iubi pe tine. Fac toate nebuniile posibile ca să-mi închid mintea, dar parcă mai mult se despică. Mai bine ai pleca. Aş vrea să pleci acum şi aş vrea să nu-ţi mai greşeşti. Mă întreb ce vei gândi mâine despre mine... 
     - Voi fi mereu a ta, dar tu nu vei şti niciodată. 

3 comentarii: